România, prezentă în perioada 27 mai – 12 iunie la Târgul de Carte de la Madrid

România este prezentă la Târgul de Carte de la Madrid, desfăşurat în perioada 27 mai – 12 iunie în Parcul Retiro, cu un stand propriu şi un program care include prezentări de carte, recitaluri, dezbateri, ateliere de traducere şi sesiuni de autografe.

Participarea românească la Târgul de Carte de la Madrid este organizată de Institutul Cultural Român prin Institutul Cultural Român de la Madrid şi Centrul Naţional al Cărţii, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei, Asociaţiei Colegiale a Scriitorilor din Spania şi al Reprezentanţei Comisiei Europene la Madrid.

Târgul de Carte din Parcul Retiro, cel mai mare parc din Madrid, a ajuns la cea de-a 81-a ediţie şi este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa. Sloganul ediţiei din acest an este „Răsfoieşte lumea“.

La standul României vor fi disponibile numeroase opere ale unor autori români traduse în Spania în ultimii ani, multe dintre ele publicate cu sprijinul ICR prin programul Translation and Publication Support, precum şi o selecţie variată de titluri în limba română, adresate iubitorilor literaturii române de toate vârstele.

Pe toată durata Târgului de Carte vor avea loc evenimente menite să contribuie la promovarea culturii române, cu precădere a literaturii române contemporane traduse în limba spaniolă, fiind totodată vizată consolidarea şi extinderea dialogului româno-spaniol în domeniile literaturii, traducerilor şi politicilor editoriale.

De asemenea, la pavilionul Europa al Reprezentanţei Comisiei Europene în Spania, ICR va organiza, cu susţinerea reţelei de institute culturale acreditate la Madrid, EUNIC Spania, o serie de evenimente la care vor participa autori români şi invitaţi europeni din domeniile literaturii, industriilor creative, cinematografiei şi benzii desenate.

Cu 400 de expozanţi, 378 de standuri şi peste 400 de evenimente programate, ediţia din acest an a Târgului de Carte de la Madrid este cea mai amplă din ultimele două decenii. La deschiderea manifestării va lua parte, conform tradiţiei, Regina Letizia a Spaniei.

De la prima ediţie a Târgului, în 1933, cititorii din toate colţurile Spaniei şi ale lumii vin aici, în fiecare an, pentru a se bucura de această sărbătoare a literaturii. Ediţia din acest an nu are o ţară invitată, dar consemnează participarea în premieră a Uniunii Europene, reprezentată de un pavilion pentru activităţi culturale. Simbolic, ediţia din acest an oferă o călătorie prin literatura lumii şi o deschidere către alte industrii creative, prin colaborarea cu muzee şi cinematografe, pentru a ajunge la un public cât mai larg.

(sursa:www.news.ro)