Un băieţel de aproape doi ani a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuinţe

Un băieţel de un an şi 10 luni a murit, vineri, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuinţe din municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara. Primele informaţii arată că micuţul ar fi fost scăpat de mama lui.

UPDATE – Potrivit poliţiştilor, se pare că băiatul de 1 an şi zece luni a fost scăpat accidental de mama sa de la etajul patru al blocului de locuinţe din municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara.
ŞTIREA INIŢIALĂ – În urma căderii, copilul a fost transportat la Urgenţe, însă nu a mai putut fi salvat.
„Un copil de 1 an şi 10 luni a căzut de la et 4. Copilul a fost transportat la UPU Orăştie, unde, din păcate, nu a mai putut fi salvat. Poliţiştii vor continua cercetările, în vederea stabilirii circumstanţelor producerii incidentului”, transmite IPJ Hunedoara.
Incidentul vine după ce, în urmă cu numai o zi, un alt copil, de un an şi trei luni a căzut tot de la etajul patru al unui bloc de locuinţe din Petroşani. O copertină a atenuat căderea, astfel că băiatul a supravieţuit. După ce a fost stabilizat de medici, acesta a fost transportat, joi seară, la Timişoara, cu un elicopter SMURD. El se află acum internat la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, unde medicii îi fac investigaţii.
(sursa:www.news.ro)