Cineastul român Alexandru Belc a câştigat vineri seară premiul de regie în cadrul secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, pentru filmul „Metronom”, conform unui comunicat postat pe site-ul evenimentului.
Filmul spune povestea a doi liceeni care se iubesc şi scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă, în timp ce Ţiriac şi Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972. Când băiatul primeşte aprobarea să plece definitiv din ţară, împreună cu familia, cei doi tineri ştiu că trebuie să se despartă, dar nu se aşteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viaţă.
„Metronom” este debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizorului Alexandru Belc, cunoscut până acum pentru documentarele „Cinema, mon amour” (2015) şi „8 martie” (2012).
Filmul îi are în distribuţie pe Mara Bugarin, Şerban Lazarovici, Mara Vicol, Vlad Ivanov, Mihai Călin şi Andreea Bibiri. Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru.
„Metronom” este o producţie Strada Film Internaţional (România), Midralgar (Franţa) şi Chainsaw Europe, realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi La Region Nouvelle-Aquitaine şi cu suportul Catena, OMD România şi Friesland Câmpina.
Premiul pentru cel mai bun film din Un Certain Regard a fost câştigat de producţia franceză „Les pires”, de Lise Akoka şi Romane Gueret, iar premiul juriului a fost obţinut de filmul pakistanez „Joyland”, de Saim Sadiq.
Premiul pentru cea mai bună interpretare a fost acordat actriţei Vicky Krieps („Corsage”) şi actorului Adam Bessa („Harka”).
Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost atribuit filmului „Mediterranean Fever”, al regizoarei Maha Haj, iar premiul „Coup de cour” a ajuns la „Rodeo”, de Lola Quivoron.
Juriul secţiunii Un Certain Regard a fost prezidat de actriţa, regizoarea şi producătoarea Valeria Golino şi i-a mai avut ca membri pe regizoarea Debra Granik, actriţa Joanna Kulig, actorul şi cântăreţul Benjamin Biolay şi actorul şi producătorul Edgar Ramírez.
Premiile pentru Competiţia celei de-a 75-a ediţii a Festivalului de la Cannes urmează să fie anunţate sâmbătă seară.
(sursa:www.agerpres.ro)