Doar patru cazuri noi de coronavirus, de ieri și până azi la Iași

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate patru cazuri noi de coronavirus, în scădere față de raportarea din ziua precedentă, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP).

Conform datelor oferite de institutul Național de Sănătate Publică (INSP), până duminică, 29 mai, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 111.262 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19.

Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore nu a fost efectuată nicio externare și doar o singură internare.

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate, numărul total de decese fiind 2.426.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 203 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în scădere față de ziua anterioară.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 127 şi în judeţele Sibiu – 27, Cluj – 26 şi Timiş – 20, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.

Conform ultimei raportări, în judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna, Gorj, Ialomiţa şi Maramureş nu s-au înregistrat cazuri noi de infectare cu noul coronavirus.

În total, până duminică, 29 mai, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.908.516  de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore a fost raportat un singur deces (un bărbat) la pacienţi cu COVID-19, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Până în prezent, 65.678.de persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 au decedat în România.