Mii de lituanieni au strâns bani pentru a cumpăra o dronă militară pe care o vor livra Ucrainei

O idee neordinară a adunat în jurul ei mii de lituanieni care au strâns bani pentru a cumpăra o dronă militară. Aparatul urmează să fie livrat Ucrainei, iar prin gestul oamenii speră să reușească să transmită un mesaj pentru Occident, care încă mai deliberează dacă să trimită arme grele și sisteme de rachete Kievului, într-un moment în care lupta se complică în Donbas, scrie Reuters.

În doar trei zile, lituanienii au reușit să adune aproximativ trei milioane de euro din cele cinci milioane necesare.

„Înainte de începerea acestui război, niciunul dintre noi nu s-a gândit că vom cumpăra arme. Dar acum este un lucru normal. Trebuie să facem ceva pentru ca lumea să fie mai bună”, a declarat Agne Belickaite, o femeie de 32 de ani, care a trimis o sută de euro imediat după ce a auzit de strângerea de fonduri.

Dronele s-a dovedit eficiente în ultimii ani împotriva forțelor rusești și a aliaților acestora, în conflictele din Siria și Libia. Achiziția este organizată de Ministerul Apărării din Lituania, care a declarat pentru Reuters că intenționează să semneze săptămâna viitoare o scrisoare de intenție pentru a cumpăra aparatul de zbor din Turcia.

(sursa:www.agora.md)