Campioana en-titre, CSM Bucureşti, şi liderul Ligii Naţionale, Rapid Bucureşti, au obţinut victorii duminică, în ultima etapă a sezonului. Însă doar una este campioană în 2022: Rapid Bucureşti, la doar un punct diferenţă de CSM Bucureşti.
Lider al campionatului încă din octombrie 2021, Rapid Bucureşti a reuşit să rămână în fruntea clasamentului până la ultimul fluier al sezonului, cu un punct avans faţă de favorita CSM Bucureşti.
Titlul s-a tranşat la Râmnicu Vâlcea, unde sala a fost arhiplină, iar Rapid a câştigat, în uralele a câteva sute de fani veniţi din Capitală, cu scorul de 35-27 (16-17), în timp ce în propria sală a feroviarelor, CSM Bucureşti a dispus de Minaur Baia Mare, cu 33-29 (16-17), însă victoria a fost tardivă.
Meciurile s-au jucat la aceeaşi oră, astfel că FR Handbal a pregătit două trofee identice, în vederea ceremoniei de premiere a campioanei. La Râmnicu Vâlcea a ales să asiste şi preşedintele forului naţional, Constantin Din.
În urma rezultatelor, Rapid Bucureşti are 69 de puncte, în timp ce CSM Bucureşti are 68, astfel că titlul naţional revine formaţiei din Giuleşti, campioana din 2021 este vicecampioană, iar podiumul este completat de SCM Râmnicu Vâlcea 55.
Rapid Bucureşti devine campioană după 19 ani, fiind al 6-lea titlu naţional din propriul palmares, după cele din 1961, 1962, 1963, 1967 şi 2003.
Rapid Bucureşti va evolua sezonul viitor şi în Liga Campionilor, competiţie în care are şanse la wild-card şi vicecampioana CSM Bucureşti.
(sursa:www.news.ro)