Săptămâna de muncă de patru zile, testată începând din iunie în Marea Britanie

Aproximativ 3.000 de angajaţi din 60 de întreprinderi urmează să participe – începând din iunie – la un test la scară largă, în Regatul Unit, a unei săptămâni de muncă de patru zile, relatează AFP.

”Prima mea idee era să fac voluntariat, dar apoi m-am gândit că aş putea face altceva, să învăţ o nouă competenţă”, de exemplu fizica particulelor, declară Louis Bloomsfield, care vrea, de asemenea, să petreacă mai mult imp împreună cu familia sa.

”Sunt atâtea lucruri pe care le putem face într-o zi în plus”, declară entuziasmat acest producător de bere, în vârstă de 36 de ani, inspectând butoaie de bere.

Berăria din nordul Londrei  la care lucrează, Pressure Drop, urmeaază să participe, începând din iune, la acest test uriaş al unei săptămâni de muncă de patru zile.

Acest test, lăudat drept cel mai mare din lume, are obiectivul să ajute întreprinderile să-şi scurteze programul de lucru – fără să scadă salariile şi nici să-şi încetinească activitatea.

Teste asemănătoare au avut loc în Spania, Islanda, Statele Unite şi Canada şi urmează să înceapă – în august – în Australia şi Noua Zeelandă.

Un director de program, Alex Soojung-Kim Pang, la 4 Day Week Global, asociaţia care organizează aceste teste, declară că testul britanic – pe o perioadă de şase luni – va avea avantajul de a oferi mai mult timp întreprinderilor în vederea experimentării şi adunării datelor.

Adaptarea urmează să fie mai uşoară în cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), care pot implementa schimbări mari mai rapid, declară el AFP.

Pressure Drop vizează o îmbunătăţire a stării de bine a angajaţilor săi şi o reducere, totodată, a amprentei de carbon a întreprinderii.

Societatea Regală de Biologie, care participă la test, anunţă că vrea să le ofere angajaţilor ”mai multă autonomie”.

La fel ca Pressure Drop, ea speră ca o săptămână de muncă mai scurtă să atragă noi angajaţi şi mai ales să ajute la păstrarea celor mai buni dintre aceştia, pe o piaţă a muncii extrem de tensionată în Regatul Unit.

Nivelul şomajului – 3,7% – este cel mai mic din ultimii aproape 50 de ani, iar oferta de locuri de muncă a atins un record de 1,3 milioane.

Fondatorul berăriei, Sam Smith, recunoaşte că rămânerea închisă a acesteia timp de trei zile pe săptămână ar provoca dificultăţi, pentru că ”avem nevoie să fim deschişi tot timpul, însă acesta este lucrul pe care-l vom studia în tmpul testului”.

El vrea să dea diverse zile de concediu angajaţilor şi să înfiinţeze două echipe, pentru ca întreprinderea să funcţioneze continuu.

O săptămână de muncă mai scurtă este mai uşor de implementat în sectorul serviiilor, care reprezintă 80% din economia regatului.

Însă, în distribuţie, alimentaţie şi băuturi este mai complicat, declară Jonathan Boys, un economist de la Institutul de Dezvoltarea Personalului, o asociaţie de profesionişti în resurse umane.

În opinia sa, cheia reuşitei testului va fi măsurarea productivităţii muncii, mai ales în economia serviciilor, în care o mare parte din muncă este mai puţin cuantificabilă decât producţia unei fabrici.

”Dacă treceţi de la cinci zile la patru, pierdeţi o zi de muncă, iar prin urmare din producţie. Aşadar, adevărata problemă (…) este dacă o creştere a productivităţii va acoperi acea zi care a fost pierdută (…). Dacă nu este aşa, atunci va fi dificil să menţinem săptămâna de muncă de patru zile fără să sacrificăm creşterea”.

Însă Aidan Harper, un co-autor al unei cărţi care promite un timp de muncă de patru zile (”The Case for a Four Day Week”), susţine că ţările care munesc mai puţin au tendinţa să aibă o productivitate mai mare.

”Danemarca, Suedia, Olanda muncesc mai puţin decât Regatul Unit şiau niveluri ridicate de productivitate”, declară el AFP.

Invers, el spune că Grecia este una dintre ţările din Europa cu cel mai lung program de lucru şi cu o productivitate slabă.

Fondatorul cabinetului de recrutare 4dayweek.io, Phil McParlane, declară că o săptămână de muncă mai scurtă este o opţiune câltigătoare atât pentru întreprinderi, cât şi pentru angajaţi.

El vorbeşte inclusiv despre o ”superputere de angajare”.

Cabinetul său de recrutare, specializat în muncă flexbilă şi într-un program de muncă de patru zile pe săptămână, subliniază că numărul întreprinderilor care vor să angajeze pe platforma sa a crescut de patru ori în ultimiidoi ani, ceea ce arată o ascensiune a muncii hibride şi căutarea unei mai bune calităţi a vieţii după doi ani de pandemie covid-19.

(sursa:www.news.ro)