Vlăduț Simionescu, la categoria de greutate +100 de kilograme, și Cosmin Bucătaru, la 81 de kilograme, ambii componenți ai CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenorii Costel Năftică și Ioana Babiuc, au cucerit sâmbătă medalia de bronz la Campionatul Național de judo pentru seniori, desfășurat la Cluj Napoca. Vlăduț Simionescu a pierdut în semifinale în fața fostului său coleg de la CS Politehnica Iași, la Mircea Croitoru, acesta din urmă adjudecându-și în final medalia de aur a categoriei, în timp ce Cosmin Bucătaru (21 de ani) a pierdut un singur meci din cele șase susținute. (E.M.)