Andreea Kurta (România) și Egor Tsvetkov (Republica Moldova) – campioni la IAȘI TENNIS TROPHY 2022

Andreea Kurta (România) și Egor Tsvetkov (Republica Moldova) sunt câștigătorii probei de simplu din cadrul ediției din acest an a IAȘI TENNIS TROPHY, turneu internațional rezervat copiilor cu vârsta sub 12 ani. Turneul de la Iași, inclus în calendarul circuitului european Tennis Europe, s-a desfășurat la Arenele Ciric în perioada 22 – 29 mai.

Dacă la fete, tabloul a fost dominat de românce, toate cele opt calificate în faza eliminatory fiind din țara noastră, la băieți, finala s-a disputant între Egor Tsvetkov (Republica Moldova) și Bekir Devran Esendagli (Turcia), jucătorul din Republica Moldova câștigând la capătul unei partide ce a avut nevoie de match tie break, după mai bine de două ore de joc, 6-3, 4-6, 10-8. În finala fetelor, lucrurile au fost ceva mai simple, Andreea Kurta câștigând la capătul unei ore de joc în fața Mirunei Neculăeș, scor 6-1, 6-3.

Probele de dublu au fost câștigate de o echipă sută la sută românească la fete, Andreea Kurta/Ștefania Boroș, în vreme ce la băieți s-a impus perechea Karlo Piticaru (România)/ Daniel Țurcan (Republica Moldova).

 

Câștigătorii ediției 2022 a IAȘI TENNIS TROPHY:

 

Simplu fete:

Locul 1: Andreea Kurta (România)

Locul 2: Miruna Neculăeș (România)

Locul 3: Ayanna Mitu (România) și Livia Marcu (România)

 

Simplu, băieți:

 

Locul 1: Egor Tsvetkov (Republica Moldova)

Locul 2: Bekir Devran Esendagli (Turcia)

Locul 3: David Cercel (România) și Vladyslav Bohomolkin (Ucraina)

 

Dublu fete:

 

Locul 1: Andreea Kurta/Ștefania Boroș (România)

Locul 2: Ayanna Mitu/Maria Bajdechi (România)

Locul 3: Ruxandra Andrei/Maria Oltean (România)

Natalia Dragomir/Irina Pamfile (România)

 

Dublu băieți:

 

Locul 1: Karlo Piticaru (România)/Daniel Țurcan (Republica Moldova)

Locul 2: Călin Munteanu (România)/Mark Vainberg (Republica Moldova)

Locul 3: Michael Vrahimis/Vasilis Vrahimis (Cipru)

Georgiy Goretskyy/Maksim Maly (Ucraina)

La turneul de la Iași au participat 84 de sportivi din șase țări (România, Republica Moldova, Cipru, Germania, Ucraina și Turcia), fiind singurul turneu internațional din regiune rezervat categoriei de vârstă sub 12 ani.

Partenerul principal al competiției a fost Primăria Municipiului Iași, iar parteneri Fundația Antibiotice – Știință și Viață și Decathlon.