Radu Stoleriu, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, s-a calificat primul pe țară în lotul de juniori care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Matematică. „Iată încă o dovadă că Iașul este un oraș al marilor școli și al educației de calitate. Rezultatele învățământului ieșean se văd an de an: suntem mereu primii sau printre primii la evaluarea națională, la bacalaureat, la numărul de olimpici. Promit că educația va rămâne în continuare o prioritate a administrației locale. Veți găsi întotdeauna în mine un loial prieten al școlii, care nu va precupeți niciun efort pentru a păstra Iașul în topul educației naționale. Felicitări Radu, felicitări profesorilor de la «Racoviță» și mult succes în continuare! În orașul cu cele mai bune școli din România, educația poate deveni cea mai frumoasă aventură posibilă!”, se arată într-o postare a primarului Mihai Chirica pe pagina proprie de socializare.
Related Articles
Explozii în mai multe zone ale Kievului. Armata ucraineană anunţă că a respins un atac pe o stradă din oraş
26 februarie 2022 10:44
Nicolae Ciucă: Pachetul „Sprijin pentru România” are o valoare de 17,3 miliarde de lei; 52% – fonduri UE
4 mai 2022 17:20
Cea de-a doua sesiune a bacalaureatului începe luni
14 august 2015 13:13