Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat o finanțare de 4,8 milioane de lei la competiția „Proiecte de cercetare exploratorie (PCE)” 2021, organizată de Ministerul Educației prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).
Cu finanțarea obținută la competiția PCE 2021, UAIC va implementa patru proiecte de cercetare:
- Studiul degradării atmosferice a unor solvenți organici curați;
- Potențialul de antiagregare a 6-hidroxi-L-nicotinei din Paenarthrobacter nicotinovorans pAO1 împotriva peptidei amiloidice: studii in vitro și in vivo;
- Instituții, digitalizare și dezvoltare regională în Uniunea Europeană;
- Bioarheologia tranziției de la Evul Mediu la Epoca Modernă, la est de Carpați: orașe emergente din zona de contact dintre Occident și Orient.
Competiția „Proiecte de cercetare exploratorie (PCE)” are ca scop susţinerea şi promovarea cercetării ştiinţifice fundamentale, multi-, inter- şi trans-disciplinare şi/sau exploratorii din România. Programul se adresează cercetătorilor cu performanţe demonstrate prin calitatea şi recunoaşterea internaţională a publicaţiilor ştiinţifice. La ediția 2021 a competiției PCE au fost depuse 857 de proiecte, care au concurat pentru o finanțare totală de 150 de milioane de lei.