Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că anul trecut au fost întocmite peste 7.000 de dosare penale pentru consum de droguri, deţinere ilegală de droguri şi substanţe interzise, iar teoria că MAI nu a fost prezent activ la Festivalul Saga este una „falsă”.
Declaraţiile au fost făcute în contextul în care doi tineri au murit şi mai mulţi au fost transportaţi la spital în urma consumului de droguri la Festivalul Saga.
„Au fost 73.000 de participanţi, 129 de dosare penale, 119 de dosare pe consum, deţinere ilegală de droguri şi de substanţe interzise – acestea sunt cifre care spun totul despre activitatea MAI din cele trei zile. Teoria că MAI nu a fost prezent activ în acest eveniment este una falsă. Am avut peste 400 de efective, zilnic, în cele trei zile de festival”, a explicat Bode.
El a precizat că a dispus structurilor MAI să vină „de urgenţă” cu un plan pe componentele de prevenire şi de combatere a traficului şi consumului de droguri şi altor substanţe periculoase.
„Astăzi, începând cu orele 10,00, am convocat la MAI toate structurile cu responsabilitate în acest domeniu şi în urma acestei întâlniri vom stabili măsuri privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Vom reevalua activităţile de colectare a datelor, vom pregăti suplimentar personalul MAI, vom stabili calendarul evenimentelor cu public numeros şi acolo vom avea o prezenţă sporită a efectivelor MAI. Vom pregăti organizatorii de evenimente, pentru că este nevoie să avem o comunicare foarte bună şi (…), foarte important, vom comunica public, pentru că nu este normal şi este incorect pentru structurile MAI să se pună întrebarea, retoric, în spaţiul public, ‘Ce aţi făcut în acest domeniu?’, când pe linia prevenirii am avut zeci de mii de elevi care au intrat în proiectele noastre, în proiectele ANA, am avut sute de mii de voluntari, sute de mii de persoane la care am ajuns cu informaţii şi tot ce au însemnat proiectele de prevenire”, a arătat ministrul Bode.
Potrivit acestuia, în 2021, structurile MAI au destructurat 52 de grupări infracţionale şi au trimis în judecată peste 1.600 de persoane, iar 2,8 tone de droguri au fost confiscate.
„La Constanţa, anul trecut, 1,4 tone de heroină. A fost cea mai mare captură din ultimii 30 de ani şi a doua cea mai mare din Uniunea Europeană. Aceste cifre vorbesc despre activitatea structurilor MAI, însă suntem conştienţi că n-am făcut destul, pentru că vorbim de un flagel, vorbim de faptul că din consumatori ocazionali foarte mulţi devin dependenţi, de aceea toate instituţiile statului trebuie să facă front comun pentru a limita acest flagel”, a transmis Lucian Bode. AGERPRES