Primarul Mihai Chirica a participat vineri, cu ocazia Zilei Transportatorului, la redeschiderea Muzeului Transportului Public – Sectorul Autobuze / Troleibuze, amenajat în garajul Companiei de Transport Public (CTP) din zona Tudor Vladimirescu.
Reprezentanții CTP au amenajat în halele de reparații ale garajului și o sală de spectacole, unde câteva zeci de copii au vizionat un spectacol surpriză, pus în scenă de către actorii Ateneului Național.
După amiază, de la ora 18.00, publicul matur este invitat să descopere în detaliu galeria expozițională, precum și vehiculele aflate în colecția exterioară în cadrul unui circuit ghidat, urmat de discuții și sesiuni foto.
Accesul este gratuit și se realizează dinspre Splai Bahlui Mal drept nr. 32 (lângă benzinăria Socar).
„Păstrăm amintirea trecutului, dar ne concentrăm în fiecare zi pe viitor. Municipalitatea va investi în continuare, din fonduri locale și, mai ales, europene, pentru modernizarea transportului public din orașul nostru. Invit toți ieșenii să circule cât mai mult cu mijloacele de transport public și cât mai puțin cu propriul autoturism. Transportul public ieșean este ecologic, ieftin și sigur!, a declarat primarul Mihai Chirica, în mesajul adresat cu ocazia Zilei Transportatorului.
Evenimentele desfășurate în acest an la Iași cu ocazia Zilei Transportatorului au fost organizate de către Compania de Transport Public (CTP), în parteneriat cu Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi și Ateneul Național din Iași. (E.M.)