Prezență de 95,40% a elevilor ieșeni la prima probă scrisă a examenului de Evaluare Națională

Din totalul celor 6.900 de elevi ieșeni înscriși la examenul de Evaluare Națională, sesiunea 2022, la proba scrisă de limba și literatura română, desfășurată marți, 14 iunie, s-au prezentat 6.580, reprezentând un procent de 95,40%. Dintre aceștia, 6.578 de elevi sunt din județul Iași, iar doi din alte județe.

Pentru elevii înscriși la examen, 3.506 din mediul rural și 3.394 din mediul urban, la nivelul județului Iași sunt organizate 168 de centre de examen, dintre care 113 în mediul rural și 55 în mediul urban. Pentru corectarea tezelor sunt organizate, în municipiul Iași, cinci centre de evaluare. Pentru desfășurarea în condiții optime a examenului, în comisiile specifice sunt implicate aproximativ 3.000 de cadre didactice.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Următoarea probă scrisă, respectiv cea de matematică, va avea loc joi, 16 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse, în zilele de 23 iunie (ora 16.00 – ora 19.00) și 24 iunie (ora 8.00 – ora 12.00).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie. (E.M.)