USR va depune moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei

USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi preşedintele interimar al Uniunii Salvaţi România, Cătălin Drulă.

„Biroul Naţional a decis astăzi, în şedinţă, că vom depune o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul România anti-educată, ministrul în mandatul căruia 40.000 de elevi nu s-au înscris la Bac, în timpul căruia a crescut rata de abandon, care nu a fost în stare să extindă programele ‘Masă caldă în şcoli’ şi ‘Şcoală după şcoală’, ministrul care ridică din umeri când vorbim de rezultatele la testele PISA, ministrul care protejează plagiatele în loc să fie un gardian al integrităţii academice”, a declarat liderul USR, la Palatul Parlamentului. AGERPRES