Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost primit oficial, miercuri dimineaţa, la Baza „Mihail Kogălniceanu”, de către şeful statului român, Klaus Iohannis.
Ceremonia primirii oficiale a cuprins intonarea celor două imnuri naţionale şi trecerea în revistă a Gărzii de onoare.
Din delegaţia României prezentă la baza militară fac parte premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi în Baza „Mihail Kogălniceanu”, iar la final vor susţine declaraţii comune de presă.
Preşedintele Republicii Franceze a ajuns în România marţi seara.
Din România, Emmanuel Macron va pleca spre Chişinău, unde va fi primit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. AGERPRES