“Domnul Vulpe”, pe scena TNI, sâmbătă, 18 iunie, în cadrul Festivalului Melpomena Tavril Herson (Ucraina)

Actorii Teatrului Regional Academic de Muzică și Dramă din Herson (Ucraina) continuă, cu mult curaj, să mențină viu un festival internațional de teatru prestigios: „Melpomena Tavrii”. Și în acest an, Teatrul Național Iași a fost invitat să participe la acest important eveniment, cu spectacolul „Domnul Vulpe”, de Larry Gelbart, în regia lui Cristian Hadji-Culea, Din cauza războiului din țara vecină, reprezentația va avea loc în Iași, sâmbătă, 18 iunie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național “Vasile Alecsandri”.

Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din Herson, aflați sub ocupația armatei ruse, precum și al celor care au fost forțați să-și părăsească locuințele, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Melpomena Tavril și-a schimbat perioada în care are loc (10-19 iunie), precum și modul de desfășurare, toate teatrele participante jucând spectacolele pe propriile scene.

Scenografia producției ieșene este creată de Dragoș Buhagiar și Iuliana Gherghescu, iar ilustrația muzicală îi aparține lui Odry Bârcă. Din distribuție fac parte: Călin Chirilă, Horia Veriveș, Petronela Grigorescu, Ada Lupu, Doru Aftanasiu, Cosmin Maxim, Adi Cărăuleanu, Ionuț Cornilă, Dumitru Năstrușnicu, Andrei Sava, Robert Agape, Sebastian Pricop, Toma Rîșcă, Mihai Biholar, Teodor Babă, Iulian Lungu, Ștefan Pîslariu, Sebastian Ilașcu.

Evenimentul reunește 57 de teatre din 34 de orașe și 11 țări: Ucraina, România, Portugalia, Cehia, Polonia, Turcia, Georgia, Germania, Franța, Japonia și Statele Unite.

Președintele festivalului este Aleksandr Kniga, director al Teatrului Regional Academic de Muzică și Dramă din Herson, președinte al Asociației Teatrale Eurasiatice, unul dintre cei mai implicați și vocali oameni de teatru din Ucraina. În luna martie, acesta a fost răpit de invadatorii ruși, fiind eliberat după nouă ore de interogatorii și amenințări.