În urma tragediei care a avut loc în noaptea de joi spre vineri pe bulevardul Păcurari din municipiul Iași, când un autoturism condus de o șoferiță aflată sub influența alcoolului, a lovit o echipă de muncitori de la Citadin SA, care lucrau la la reabilitarea carosabilului, provocând decesul a patru dintre aceștia și rănirea gravă a altor patru, primarul Mihai Chirica solicită autorităților centrale să ia urgent măsuri pentru diminuarea numărului accidente auto, care în ultima perioadă a cunoscut o creștere îngrijorătoare.
„Cer cu insistență Guvernului și Parlamentului României să ia măsuri ferme pentru descurajarea faptelor și comportamentelor conducătorilor auto care pun în pericol viața oamenilor! Voi cere și colegilor mei din Asociația Municipiilor din România să sprijine aceste demersuri. Pe lângă extinderea rețelei de radare fixe, avem nevoie de prevederi clare și dure care să pedepsească viteza excesivă, consumul de alcool și droguri, manevrele periculoase și șicanele din trafic! Nu avem voie să ne jucăm cu integritatea și viața oamenilor, care devin victime nevinovate ale unor șoferi teribiliști, agresivi sau iresponsabili!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Reamintim că în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01.00, pe bulevardul Păcurari din municipiul Iași, în curba de la AMRS, a avut loc un grav accident de circulație, în urma căruia patru persoane și-au pierdut viața iar alte patru au fost grav rănite.
Accidentul a fost produs de o șoferiță în vârstă de 38 de ani, din Valea Lupului, aflată la volanul unui autoturism Alfa Romeo, care a intrat în plin într-un grup de muncitori de la Citadin SA, care lucrau la întreținerea carosabilului.
Imediat, la fața locului au sosit două echipaje de descarcerare ale Detașamentului 1 de Pompieri Iași, două echipaje SMURD, incluzând o autospecială pentru transport personal și victime multiple și o o ambulanță B2, trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) și mai multe echipaje ale Poliției Rutiere. În ciuda eforturilor depuse de medici, patru persoane nu au mai putut fi salvate, în timp ce celelalte patru persoane rănite grav în urma accidentului au fost transportate la spital, unde se află sub îngrijire de specialitate.
În urma probelor recoltate de polițiști, șoferița care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 0,42 mg/alcool pur în aerul expirat.