Primarul Mihai Chirica a participat joi, 23 iunie, la Palatul Roznovanu, la cel de-al doilea eveniment dedicat implicării părților interesate în procesul Planului de Acțiune Orașe Verzi al Municipiului Iași, document elaborat în cadrul Programului „Orașe Verzi” al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), o inițiativă finanțată de către Taiwan Business – Fondul de Cooperare Tehnică BERD și la care orașul nostru a aderat în anul 2020.
Planul de Acțiune Orașe Verzi va fi elaborat până în anul 2023 de către un consorțiu de consultanți condus de Tractebel Belgia. Practic, Planul va identifica și prioritiza cele mai importante provocări de mediu ale orașului și va recomanda acțiuni de investiții și măsuri de politică administrativă pentru a le rezolva.
“Primăria și-a demonstrat deja angajamentul față de dezvoltarea „verde”, atât prin pregătirea documentelor strategice, cât și prin implementarea măsurilor pentru reducerea poluării și creșterea calității vieții, de la creșterea eficienței serviciilor publice (termoficare, iluminat public, salubritate) și a numărului și suprafețelor spațiilor verzi până la eficientizarea energetică a clădirilor publice și transformarea transportului public în unul inteligent, modern, ecologic. Mulțumim partenerilor de la BERD pentru întreaga colaborare și ne menținem angajamentul de a face din Iași un oraș verde, curat și sănătos!”, a transmis primarul Mihai Chirica în mesajul adresat participanților la întâlnire. (E.M.)