A man pets a dog before boarding a van for an evacuation from the town of Lysychansk, as Russia's attack on Ukraine continues, in Luhansk region, Ukraine June 16, 2022. REUTERS/Oleksandr Ratushniak

Autorităţile ucrainene le cer civililor să părăsească ”de urgenţă” oraşul Lisiceansk din regiunea Lugansk

Autorităţile ucrainene le-au cerut luni civililor să părăsească „de urgenţă” oraşul Lisiceansk, din regiunea estică Lugansk, din cauza atacurilor forţele ruse, informează Reuters.

„Dragi locuitori ai oraşului Lisiceansk şi rude ale lor! Din cauza ameninţării reale pentru viaţa şi sănătatea voastră, vă cerem să vă evacuaţi de urgenţă”, a transmis Serhii Gaidai, guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, pe contul său de Telegram.

El a spus că situaţia din Lisiceansk este „foarte dificilă”, dar nu a precizat câţi civili au mai rămas acolo. Aproximativ 100.000 de oameni locuiau în acest oraş înainte de invazia rusă în Ucraina, declanşată la 24 februarie.

Gaidai declarase anterior că Lisiceansk înregistrează daune „catastrofale” în urma bombardamentelor intense, în timp ce forţele ruse şi-au intensificat atacurile după căderea Severodoneţk în weekend.

În acelaşi timp, armata ucraineană susţine că a respins atacurile ruseşti la vest de Lisiceansk şi a împiedicat încercuirea acestui oraş important din punct de vedere strategic, potrivit DPA.

„În apropiere de Verhnokamianka, forţele de apărare au provocat pierderi semnificative inamicului şi l-au forţat să se retragă”, a comunicat Statul Major ucrainean. Localitatea Verhnokamianka este situată pe o importantă rută de aprovizionare, la numai câţiva kilometri vest de Lisiceansk.

Lisiceansk a fost şi el supus unor noi atacuri ale aviaţiei grele şi de artilerie, potrivit surselor ucrainene. Unităţile ruseşti sunt deja la periferia de sud a oraşului, unde s-ar mai afla câteva mii de soldaţi ucraineni.

Lupte aveau loc luni mai la vest, în regiunea Bahmut, precum şi în regiunea Herson, de la Marea Neagră.

Aceste informaţii provin din tabăra ucraineană, parte a războiului, agenţiile de presă citate neavând posibilitatea de a le verifica din surse independente.

Între timp, comandamentul operaţional „Sud” al forţelor de apărare ucrainene a indicat că racheta lansată de forţele ruse în noaptea de duminică spre luni asupra regiunii Odesa era una de croazieră de tipul X-22. Aceasta a fost lansată de un bombardier supersonic Tu-22, cu rază lungă de acţiune, indică responsabili ai comandamentului citat, care au postat imagini cu distrugerile provocate în urma atacului.

Potrivit informaţiilor actualizate, cel puţin opt persoane au fost rănite uşor în urma acestui atac cu rachetă, între care şi un copil, a transmis agenţia de presă ucraineană UNN. După acordarea asistenţei medicale la faţa locului, persoanele rănite nu au avut nevoie de spitalizare, conform acesteia.

Alte 100 de corpuri de civili au fost descoperite printre dărâmăturile mai multor clădiri bombardate de armata rusa la Mariupol, port strategic la Marea Azov, aflat acum sub controlul Moscovei, informează EFE.

Petro Andriuşcenko, consilierul primarului ucrainean al Mariupolului, a relatat despre această descoperire macabră pe contul său de Telegram, în condiţiile în care la Mariupol acţionează deja o nouă administraţie instalată de forţele de ocupaţie ruse.

„Descoperiri noi şi devastatoare. În cursul inspectării clădirilor din cartierul Levoberejnîi (malul stâng al Mariupolului), peste 100 de civili au fost găsiţi morţi în urma unui bombardament”, a indicat acesta.

„Ocupanţii (ruşi) nu intenţionează să recupereze şi să îngroape cadavrele care zac în continuare sub dărâmături”, a denunţat el.

Preşedintele Volodimir Zelenski i-a avertizat duminică seara pe ruşii care lansează rachete asupra Ucrainei că fiecare dintre ei va fi găsit şi tras la răspundere pentru aceste crime, potrivit Unian.

„În primul rând, toţi piloţii, dispecerii, tehnicienii şi alte persoane care asigură lansarea rachetelor asupra Ucrainei trebuie să înţeleagă: vă vom găsi pe toţi. Fiecare dintre voi va fi tras la răspundere pentru aceste lovituri”, le-a transmis Zelenski într-o alocuţiune video.

Dacă cineva crede că poate evita responsabilitatea, explicând că s-a conformat doar ordinului primit de la superiori, atunci se înşală, a afirmat preşedintele ucrainean, subliniind că atacurile cu rachete asupra obiectivelor civile constituie crime de război.AGERPRES