Deputatul Andrei Lupu demisionează din USR şi se înscrie în REPER

Deputatul Andrei Lupu, membru al Biroului Naţional al USR şi preşedinte al filialei Prahova, anunţă că demisionează din Uniunea Salvaţi România şi se înscrie în REPER.

Într-o postare pe Facebook, deputatul precizează că face acest lucru „cu mare tristeţe şi cu o uriaşă dezamăgire”. El adaugă că începând de luni devine membru al REPER.

„O mână de oameni în care ar fi trebuit să credem şi care ar fi trebuit să reprezinte un deziderat pentru politica românească au ales meschinăria politicii dâmboviţene şi toxicitatea confruntării permanente. Lipsa de eleganţă, de încredere în negocierea politică şi incapacitatea de a accepta alte opinii decât cele proprii au transformat o idee politică minunată, aşa cum a fost USR, într-o organizaţie profund disfuncţională”, scrie Lupu.

El adaugă că USR „a devenit un spaţiu al conflictului permanent” şi că „luptele dintre facţiuni ocupă toată activitatea” partidului.

„Promovarea unor politici publice sau mesaje politice a ajuns să fie asumată mai degrabă de către consilieri angajaţi, în timp ce mare parte dintre aleşi sunt prinşi în dispute interne. Nu am fost ales de cetăţeni pentru asta. Dimpotrivă, misiunea mea, ca membru al Parlamentului, este una constructivă, de a promova idei şi proiecte care să devină realitate”, adaugă deputatul.

Lupu mai precizează că în ultimii patru ani a activat politic în două partide care au promis României „o schimbare decisivă şi o rupere completă” de trecut.

„Au fost patru ani în care am întâlnit nenumăraţi oameni dornici de a contribui la binele României, de la redactarea de programe şi până la participarea la campanii electorale ori în secţiile de votare din comune aproape părăsite. Este perioada în care mi-am făcut cei mai mulţi prieteni şi în care am cunoscut persoane pe care le voi respecta pentru tot restul vieţii. Am făcut parte din conducerea acestor partide şi port într-o bună măsură responsabilitatea pentru evoluţia lor. Am luat parte la decizii uneori înţelepte, alteori mai puţin înţelepte. Mi le asum pe toate”, adaugă Lupu.

Deputatul Andrei Lupu a fost exclus, pe 7 iunie, din grupul parlamentar al USR de la Camera Deputaţilor. Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat că Andrei Lupu ar fi trebuit să plece singur, după „sarabanda de mizerii şi minciuni pe care a aruncat-o” în spaţiul public. AGERPRES