MOLDPRES/. Statele Uniunii Europene și-au arătat dorința ca Republica Moldova să se alăture familiei UE, acolo unde vom avea mai multă siguranță și vom putea conta pe susținerea țărilor și instituțiilor europene. Declarația a fost făcută de către șeful statului, Maia Sandu, ca urmare a deciziei Consiliului European de a acorda Moldovei statutul de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.
Oficialul a subliniat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. „E un obiectiv spre care am mers mulți ani și l-au susținut majoritatea cetățenilor, de aceea decizia Consiliului European este meritul cetățenilor noștri, care își doresc un stat de drept, unde democrația va sta în capul mesei. Acest eveniment nu schimbă lucrurile din țara noastră peste noapte, dar oferă un sprijin mai mare pentru a crea oportunități de dezvoltare pentru întreprinzători și pentru a schimba viața cetățenilor spre bine. Ne confruntăm cu o criză majoră și trecem printr-o perioadă complicată din cauza războiului din Ucraina. Totuși, căutăm soluții pentru a ajuta oamenii prin oferirea suportului financiar din partea Guvernului”, a remarcat Maia Sandu.
Președintele țării a menționat că, după obținerea statutului de stat candidat pentru aderarea la UE, țara noastră urmează să înfăptuiască un șir de reforme în domeniul justiției, combaterea corupției, îmbunătățirea actului de guvernare și asigurarea mediului concurențial.
„Președinția, Guvernul și Parlamentul va continua să muncească zi de zi pentru ca dezvoltarea țării să continue. Țara noastră are șanse reale de dezvoltare și suntem hotărâți să avansăm pe drumul spre UE. Avem nevoie de alinierea forțelor politice, a instituțiilor statului și a sectorului privat. Doar așa putem ridica țara la cel mai înalt nivel. Sunt convinsă că se poate. Proiectul pe care îl începem acum va dura mai mulți ani, este proiectul generației noastre, iar succesul lui va depinde de noi toți. Vom face totul ca cetățenii să trăiască în pace, stabilitate și bunăstare”, a spus Maia Sandu.
Republica Moldova și Ucraina au primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Decizia Consiliului European a fost aprobată în unanimitate.