CEDO condamnă Spania pentru urmărirea unor judecători catalani de către poliţie

Poliţia spaniolă le-a întocmit fişe unor judecători catalani care se exprimaseră în 2014 în favoarea independenţei Cataloniei, a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a condamnat marţi Spania pentru „rapoartele de poliţie litigioase” dezvăluite de presă, transmite AFP.

„Simpla existenţă” a unor astfel de rapoarte nu are niciun temei legal, iar investigaţiile privind scurgerile de informaţii către presă au fost insuficiente, deoarece nu a fost audiat şi şeful poliţiei din Barcelona, „persoană-cheie în anchetă”, a stabilit CEDO.

În februarie 2014, 33 de judecători catalani au redactat un manifest în care declarau că „având în vedere Constituţia şi dreptul internaţional, populaţia catalană are dreptul de a decide cu privire la independenţa Cataloniei”.

După câteva săptămâni, cotidianul spaniol La Razon a publicat un articol intitulat „Conspiraţia a 33 de judecători separatişti”, care conţinea date personale şi fotografii ale magistraţilor, provenite din baza de date a poliţiei.

Judecătorii au făcut o plângere penală, însă aceasta a fost respinsă de justiţia spaniolă. Ei s-au adresat şi Agenţiei de Protecţie a Datelor, demers care potrivit CEDO nu a fost urmat de o anchetă „aprofundată”.

În continuare, 27 din cei 33 de judecători s-au adresat instanţei de la Strasbourg, reclamând că poliţia le-a întocmit fişe „în mod nejustificat”, folosind fotografii aflate în posesia sa şi ajunse ulterior în presă. Ei au depus plângere şi pentru procedurile disciplinare împotriva lor.

Spania va trebui să achite fiecărui magistrat vizat despăgubiri morale de 4200 de euro şi cheltuieli judiciare de 3993 de euro, pentru încălcarea Articolului 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitor la protecţia vieţii private.AGERPRES