Dezbatere privind promovarea și susținerea antreprenoriatului în rândul tinerilor

Fundația Corona, având ca parteneri Camera de Comerț și Industrie (CCI) Iași și Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iași organizează joi, 30.06.2022, la ora 11:00, la sediul CCI, o dezbatere care are ca temă promovarea, susținerea și consolidarea culturii antreprenoriale în rândul tinerilor.

Evenimentul are ca obiectiv principal anunțarea câștigătorilor Competiției de planuri de afaceri „Educație și profit”. În cadrul întâlnirii se vor prezenta informații de context economic, se va face o prezentare a afacerilor admise pentru finanțare. Totodată, evenimentul constituie un excelent prilej de networking și inițiere de colaborări, schimb de experiență și transfer de bune practici între antreprenori cu experiență și antreprenorii aflați la început de drum.

„Educație și profit” este un proiect care propune un model inovativ de abordare și soluționare a provocărilor sociale reprezentate de emigrarea tinerilor ca forță de muncă în lipsa unor perspective realiste și ofertante privind dezvoltarea profesională și integrarea cu succes în activitatea profesională, în România. Prin acest proiect se urmărește conștientizarea și promovarea atitudinii pozitive față de cultura antreprenorială, informarea corectă și în timp real cu privire la oportunitățile oferite de proiect și modalitățile de accesare – proceduri, metodologii, instrumente de lucru, documente necesare etc.

„Educație și profit” este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 6 „Educație și competențe”, Prioritatea de investiții 10.iv, Obiectivul specific 6.13. Contract de finanțare: POCU/829/6/13/140965. Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni, respectiv 23.12.2021-30.12.2023. Bugetul total eligibil al proiectului este de 9.686.637,16 lei, din care: valoare eligibilă nerambursabilă din FSE – 8.228.674,25 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național – 1.445.555,06 lei și valoare cofinanțare a partenerilor publici – 6.563,89lei. Valoarea ajutorului de stat din buget este de: 6.393.420,00 lei.