World Vision: Peste 83% dintre elevii din programul ‘Vreau în clasa a 9-a’ au promovat Bacalaureatul

Peste 83% dintre elevii de la sate din programul World Vision România „Vreau în clasa a 9-a” au promovat Bacalaureatul.

Peste 170.000 de elevi au absolvit clasa a VIII-a în anul şcolar 2017-2018. Dintre aceştia, 84.880 au ajuns anul acesta să promoveze Bacalaureatul, ceea ce înseamnă că mai puţin de unul din doi adolescenţi a reuşit în prezent să ajungă la examen şi să-l ia. Aproximativ doi din trei adolescenţi de la sate dintre cei care au susţinut examenul anul acesta au reuşit să-l treacă, potrivit unui comunicat al acestei fundaţii transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit acestora, în continuare se menţine „un decalaj semnificativ” între rezultatele elevilor cu domiciliul în mediul rural faţă de cei care locuiesc în urban. Diferenţa dintre rural şi urban s-a redus anul acesta cu doar 1,6% faţă de anul trecut. Rata de promovare la promoţia curentă a fost de 69,2% în rural şi 82,7% în urban. Rata de promovare înregistrată la promoţia curentă plus cea anterioară s-a cifrat la 64,61% în mediul rural şi 77,70% în urban.

Mai puţin de unul din doi elevi dintre cei care au făcut liceul în mediul rural au luat bacalaureatul. În schimb, la elevii care învaţă în licee din mediul urban promovabilitatea a fost de peste 74%.

Potrivit ultimului raport „Bunăstarea Copilului în mediul rural” şi altor cercetări realizate de World Vision România, cauzele abandonului şcolar şi rezultatelor scăzute din mediul rural ţin de situaţia financiară a familiilor şi educaţia de la sate.

Pentru 38% dintre familii, banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu le ajung deloc; doi din zece părinţi nu-şi susţin copiii să continue studiile la liceu după clasa a VIII-a; 24% dintre adolescenţi nu vor să meargă la liceu, principala cauză fiind dorinţa de a lucra pentru „a fi pe banii lor”; mai mult de unu din trei adolescenţi lipseşte de la şcoală uneori sau întotdeauna, pentru că trebuie să lucreze în gospodărie; adolescenţii au puţine repere în comunităţile lor, patru din zece adulţi din mediul rural au luat bacalaureatul; 16% dintre adolescenţi consideră că sunt defavorizaţi de cadrele didactice; profesorii nu sunt suficient de pregătiţi, 52% vor mai mult acces la cursuri de perfecţionare; doar 41% dintre adolescenţi declară că întotdeauna găsesc plăcere în studiu.

Programul „Vreau în clasa a 9-a” presupune burse lunare pentru acoperirea cheltuielilor de maximă necesitate (transport, cazare la cămin, rechizite, îmbrăcăminte etc.), programe de mentorat, activităţi de educaţie non-formală, consiliere în carieră, stagii de practică, precum şi meditaţii la disciplinele de bacalaureat.

În prezent, World Vision România susţine peste 900 de adolescenţi din mediul rural în acest program. În ultimii 14 ani, programul „Vreau în clasa a 9-a” a ajutat peste 3.800 de elevi din mediul rural să termine liceul. AGERPRES