„În România preţurile merg în paralel cu cotaţiile internaţionale şi cu preţul ţiţeiului. În acest moment nu avem niciun fel de indiciu că ar exista înţelegeri între actorii de pe piaţa combustibililor. Mai mult, acelaşi fenomen de creştere a preţurilor se întâlneşte şi în alte state europene, precum şi în SUA, în forme acute”, a spus Dan Pascu, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei.
Potrivit datelor instituţiei, în România creşterea este mai mică decât cotaţiile internaţionale.
Astfel, preţul benzinei în România a crescut cu 40% de la începutul anului, iar cel al motorinei, cu 51%. Aceasta în timp ce cotaţiile internaţionale Platts ale benzinei au crescut cu 87%, iar la motorină, cu 120%.
„Faptul că actorii din piaţă au aceleaşi preţuri în anumite momente nu înseamnă că s-au înţeles între ei şi au încălcat legea. Monitorizăm permanent această piaţă, la fel cum fac şi celelalte autorităţi de concurenţă din Europa şi nicio autoritate de concurenţei în ultimii doi ani nu a găsit o înţelegere de tip cartel”, a completat reprezentantul CC.
Oficialii instituţiei au fost întrebaţi şi de momentul din martie, când o benzinărie din judeţul Bihor a majorat foarte mult preţurile.
„Acela a fost un moment de isterie, care, din analizele noastre, a fost un caz foarte izolat declanşat de acţiunea unei benzinării private. Situaţia a durat maximum 12 ore, iar a doua zi lucrurile au revenit la normal ca urmare a acţiunii pieţei”, a spus Dumitru Brezoi, inspector în cadrul Consiliului, specializat în sectorul petrolier.
El a arătat că piaţa carburanţilor este una dintre cele mai monitorizate de către reprezentanţii autorităţii.
„Dintotdeauna, de când ştiu eu, acest domeniu este unul dintre cele mai importante şi cele mai monitorizate. Faptul că nu avem o investigaţie nu înseamnă că am ignorat această piaţă, ba dimpotrivă, ea este monitorizată în fiecare zi. Avem din 2019 un instrument foarte important, la care companiile au acceptat să participe, respectiv Monitorul preţurilor, care ne permite să vedem toate modificările de preţ la oră şi minut pentru 90% din piaţa de retail”, a susţinut Brezoi.
Acesta a explicat că, din moment ce nu au existat indicii de încălcare a legislaţiei, Consiliul nu a putut cere în instanţă efectuarea unor inspecţii inopinate la companiile petroliere.
„Noi nu avem posibilitatea să intervenim în piaţă, pentru că este o piaţă liberă. Noi sancţionăm situaţiile unde vedem încălcări ale Legii concurenţei”, a mai spus Dan Pascu. AGERPRES