Maricel Popa (PSD): Proiectul de construire a noului sediu pentru Opera Națională Română Iași este în pericol!

Social-democratul ieșean trage un semnal de alarmă și spune că proiectul de construire a noului sediu al Operei Naționale Române din Iași (ONRI) este în pericol din cauza incompetenței primarului Mihai Chirica și a Primăriei Iași care nu sunt în stare să pună la dispoziție un teren adecvat pentru o astfel de investiție. Senatorul Maricel Popa mai atrage atenția asupra faptului că deja suntem în întârziere față de alte orașe ale căror proiecte sunt într-un stadiu mult mai avansat.

„Deși la mijlocul lunii iunie liberalii ieșeni anunțau triumfător că „guvernul condus de premier liberal concretizează demersurile inițiate în 2021 de PNL pentru investiții în Cultură, prin obținerea cofinanțării de 216 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei”, iar „printre obiectivele incluse în acest program se numără realizarea unei noi săli de concerte

destinate Operei Naționale Române Iași” realitatea este una cu adevărat sumbră.

În urma unei discuții pe care am avut-o chiar astăzi, împreună cu Andrei Fermeșanu, managerul ONRI, la ministerul Culturii cu reprezentanți ai Direcției de Investiții am ajuns la concluzia că proiectul de construire a noului sediu pentru Opera din Iași este singurul care nu a avansat deloc comparativ cu toate celelelate investiții care vor fi efectuate cu bani europeni.

Practic suntem blocați, ca și acum 5 luni, în zona în care nu Iașul nu poate propune un teren adecvat, liber de sarcini, astfel încât să înceapă demersurile de efectuare a documentațiilor tehnice (notă conceptuală, studiu de fezabilitate, proiect tehnic).

Să fim bineînțeleși. Iașul are ocazia unică să contruiască un sediu nou pentru Operă, iar primarul penelist Mihai Chirica nu este în stare să propună o locație sau un teren care să se preteze pentru un astfel de edificiu. Pentru toate investițiile imobiliare care au sufocat acest oraș s-au găsit soluții, mai mult sau mai puțin legale, însă pentru construcția unei clădiri de anvergură a Operei Naționale Române Iași nu există terenuri disponibile. Și ne mai mirăm că Iașul cultural este de fapt doar o sintagmă, realitatea reprezentând tocmai contrariul” a declarat liderul PSD Iași.

Proiectul de construire a unui sediu pentru Opera Iași figurează pe o listă scurtă de 7-8 obiective majore de patrimoniu care urmează să fie reabilitate/construite prin intermediul unui program național care se va întinde pe 7 ani.