Începe etapa de completare a fișelor de înscriere pentru admiterea la liceu

Începând de luni, 4 iulie, absolvenții de gimnaziu din județul Iași vor trece la completarea fișelor de înscriere pentru admiterea la liceu, acțiune care va trebui să se desfășoare, potrivit regulamentului stability de Ministerul Educației, în prezența părinților și a profesorului diriginte. Astfel, elevii vor trebui să aleagă filiera, profilul și specializările sau domeniile de pregătire din liceu. Pentru a veni în sprijinul acestora, specialiștii Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Iași au întocmit un set de recomandări, menit să-i ajute pe elevi să aleagă corect profilul liceului.

Este bine să se știe că, în România, învățământul liceal include trei tipuri de licee, numite filiere, fiecare filieră fiind formată din mai multe profiluri, după cum urmează: filiera teoretică (profilurile umanist şi real), filiera tehnologică (profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului) și respectiv filiera vocaţională (profilurile militar, teologic, sportiv, artistic şi pedagogic).

Fiecare profil, la rândul său, are mai multe specializări. De exemplu, profilul real are două specializări (matematică – informatică şi ştiințe ale naturii), iar profilul umanist are tot două specializări (filologie și științe sociale).

Dacă un elev dorește să urmeze cursurile unui liceu cu profil real trebuie să știe că va studia mai mult matematică, informatică, fizică, chimie sau biologie. În schimb, dacă dorește un profil uman va studia mai mult limba și literatura română, limbi străine și limba latină, istorie, geografie, logică și argumentare, psihologie, economie, sociologie sau filosofie. În cadrul filierelor tehnologică și vocațională, pe lângă pregătirea teoretică, se organizează și pregătire practică.

În ce ordine ar fi bine să treacă opțiunile pe fișa de înscriere? Cu ce să înceapă și unde să se oprească?

Iată mai jos pașii pe care e bine să-i urmezi atunci când completezi fișa de înscriere pentru admiterea la liceu: