Iașul, premiat la Gala Destinația Anului 2022 în România, la categoria City Break

Sâmbătă, 2 iulie, la București a avut loc decernarea premiilor Destinația Anului 2022 pentru localitățile câștigătoare la ediția din acest an.

În urma voturilor publicului și ale juriului, municipiul Iași a fost desemnat destinația turistică a anului 2022 la categoria City Break. Premiul i-a fost acordat de organizatori primarului Mihai Chirica, prezent la ceremonie.

Brașovul a câștigat titlul de Destinația Anului 2022 în România – Premiul Juriului, iar orașul Târgoviște, ajuns în finala etapei naționale, a primit trofeul Destinația Anului 2022 în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, câștigat la etapa regională.

La categoria “Localități Turistice”, premiul a fost acordat orașului Toplița, iar loclaitatea Brezoi a câștigat premiul juriului.

20.000 de nominalizări, 19 destinații finaliste, peste 100.000 voturi, șase destinații câștigătoare și mii de români care și-au susținut destinațiile preferate, aceastea sunt, pe scurt, datele ediției din acest an a proeictului Destinația Anului, inițiat de platforma Cred în România.

Juriul ediției din acest an a fost format din Dana Gonț, Felix Tătaru și Dragoș Anastasiu.