OMV: Situaţia aprovizionării cu gaze s-a ameliorat

Grupul energetic austriac OMV a anunţat marţi că situaţia aprovizionării cu gaze a ţării s-a ameliorat, reducerea livrărilor situându-se acum la aproximativ 40%, transmite Reuters.

Anterior, reducerea livrărilor de gaze era de aproximativ 50%.

În iunie, OMV anunţa că Gazprom a informat în legătură cu reducerea livrărilor de gaze, dar la acel moment preciza că este sigură aprovizionarea clienţilor şi, dacă va fi necesar, va înlocui cantitatea din depozite şi de pe piaţa spot.

Guvernul de la Viena va primi marţi consiliere privind situaţia gazelor, pe fondul temerilor că obiectivul ţării de a umple până la 80% din facilităţile de stocare a gazelor până în toamnă ar putea fi în pericol.

În prezent, sunt umplute aproximativ 46% din facilităţile de stocare a gazelor din Austria, iar cele ale OMV în proporţie de 72%. AGERPRES