Elevii ieșeni care au obținut nota maximă la Evaluarea Națională și Bacalaureat, premiați la Primărie

Cei 17 elevi din județul Iași care au obţinut nota maximă la Evaluarea Naţională și cei 15 absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat au fost premiați miercuri, 6 iulie, de autoritățile locale, în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Absolvenții cu media 10 au primit din partea autorităților premii în bani (câte 1.000 de lei pentru Evaluarea Națională, respectiv 2.000 de lei pentru Bacalaureat), alături de cărți, diplome și coronițe. De asemenea, au fost recompensați, simbolic, și profesorii disciplinelor de examen și directorii unităților școlare.

În alocuțiunea sa, primarul Mihai Chirica a evidențiat, încă o dată, rezultatele foarte bune obținute și în acest an de elevii ieșeni la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, afirmând că, din acest punct de vedere, Iașul se află, după Capitală, pe primul loc la nivelul întregii țări.

„Cred că nu este o difernță majoră între promoții, pentru că și în anii trecuți am avut promoții cu multe note de 10, lucru care arată că există o muncă consecventă. Este o muncă colectivă, în care echipa dintre profesori și familie este esențială, la care, desigur, școala și  autoritățile sunt și ele, la rândul lor, importante.

Pentru mine, aceste rezultate foarte bune obținute de elevii ieșeni reprezintă un brand. Cred că putem să spunem din nou, dar cred că de data aceasta incontestabil, că Iașul este orașul școlilor în adevăratul sens al cuvântului, prin ceea ce elevii noștri prezintă întregii țări.

Suntem pe primul loc în România cu Colegiul Național la mediile generale, suntem pe locul doi, după București, dar am mai spus de fiecare dată că nu trebuie să socotim Bucureștiul, pentru că acolo sunt peste 2,5 milioane de locuitori, deci suntem pe primul loc între celelalte orașe ale României, cu excepția Bucureștiului, la Evaluarea Națională și pe locul doi în ceea ce privește mediile obținute la Bacalaureat și promovabilitate. Deci, suntem în frunte. Iașul rămâne în frunte, în cea mai sărcacă regiune a Europei”, a declarat edilul.

La rândul său, inspectoratul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Luciana Antoci, a subliniat rezultatele foarte bune obținute în acest an la Evalaurea Națională și Bacalaureat de elevii din mediul rural, care în ciuda dificultăților cu care s-au confruntat în pandemie au reușit să obțină note mari la unele discipline considerate până acum greu de parcurs, așa cum este cazul matematicii.

„La o analiză foarte atentă a rezultatelor din acest an școlar, cu centrarea pe masa de elevi și nu neapărat pe vârfuri, putem spune că este o generație care a reușit să depășească dificultățile generate de contextul pandemic. Acest lucru este justificat prin rezultatele mai bune în mediul rural, note mai multe de 5 la matematică, care era până acum disciplina vulnerabilă, procentul de promovabilitate mare la Evaluarea Națională, de 84%, peste media națională, iar în ceea ce privește Bacalaureatul, unde pe trei criterii distincte, județul Iași ocupă podiumul la nivel național, respectiv la numărul școlilor care au promovabilitate de 100%, este vorba despre nouă licee care se încadrează în această categorie, prin prisma procentului de promovabilitate, de asemenea, suntem pe locul al treilea la nivel național și aici vorbim de un procent de 83% raportat la 75% media națională și, de asemenea, iarăși, suntem pe locul al treilea din perspectiva numărului mediilor absolute, respectiv a mediilor de 10 obținute de elevii noștri”, a afirmat Luciana Antoci.

Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași nu este de acord cu afirmațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora subiectele din acest an, atât de la Evalaurea Națională cât și de la Bacalaureat, ar fi fost mai ușoare față de anii anteriori din cauza pandemiei.

„Sigur, s-a vorbit despre o calibrare a subiectelor, despre faptul că ar fi fost subiecte mai ușoare. Nu a fost așa – însă este adevărat și probabil că a fost o decizie corectă – iar faptul că s-au adaptat programele școlare pentru examenele naționale din acest an, în sensul diminuării lor pentru egalizarea de șanse, pentru că nu trebuie să uităm că acești elevi care au participat acum la Evaluarea Națională și Bacalaureat au traversat doi ani de pandemie, iar unii dintre ei sunt din mediul rural, acolo unde nu au avut acces la educație online, așa cum au avut colegii lor din mediul urban”, a precizat Luciana Antoci.

În ceea ce-i privește pe elevii care au obținut media 10 la Evalaurea Națională și Bacalaureat, cei mai mulți dintre aceștia au declarat că își doresc să urmeze specialziarea de Informatică-Matematică.

„Pentru mine, această notă de 10 a fost o imensă realizare. Nu mă așteptam atât de mult să obțin această notă, însă cu foarte mult efort și multă muncă am reușit. Mai departe aș dori să mă canalizeze pe Informatică. De aceea, mă voi duce la Informatică-Matematică, la Colegiul Emil Racoviță din Iași”, a declarat una dintre absolventele de gimnaziu prezente la festivitatea de premiere desfășurată la Primărie.

„Pentru mine, acest 10 însemnă un succes din partea mea și a profesorilor și muncă depusă cu dăruire. Mai departe vreau să urmeaz Colegiul Național, pe profilul Matematică-Informatică”, a afirmat o altă elevă care a obținut nota maximă la examenul de Evalaure Națională.

„Pentru mine, nota 10 înseamnă un efort, disciplină și profesori dedicați. În continuare aș vrea să merg la Facultatea de Informatică din Iași și ulterior să urmez un master, probabil afară, iar după aceea să urmez o carieră în cercetare”, a spus, la rândul ei, o absolventă a clasei a XII-a, care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat.

În urma examenului de Evaluare Naţională, 17 elevi din judeţul Iaşi au obţinut media 10, Iașul fiind din acest punct de vedere pe al doilea loc la nivel național.

Cei 17 „zeciști” provin de la Colegiul Național Iași (șapte elevi; unitatea de învățământ are cel mai mare număr de elevi cu media 10 din întreaga țară), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (patru elevi), Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (doi elevi), Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voinești (un elev) și Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani (un elev).

Din punct de vedere al mediilor de 10 la Bacalaureat, Județul Iași se află pe al treilea loc în țară.

Cei 15 „zeciști” de la Bacalaureat au studiat la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (cinci elevi), Colegiul Național Iași (trei elevi + un elev cu media maximă la sesiunea specială), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (doi elevi), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (doi elevi), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (un elev) și Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani (un elev).

Cumulând mediile de 10 de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, clasamentul unităților de învățământ din Județul Iași este următorul: Colegiul Național Iași (11 elevi: șapte la Evaluarea Națională + patru la Bacalaureat), Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (șapte elevi: doi la Evaluarea Națională + cinci la Bacalaureat), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (șase elevi: patru la Evaluarea Națională + doi la Bacalaureat), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (doi elevi), Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voinești (un elev), Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani (un elev), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (un elev) și Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani (un elev).

Lista elevilor care au obținut media generală 10 la examenele naționale

 

  1. Colegiul Național Iași (11 elevi)

Director: Elena Calistru

 

Evaluarea Națională:

 

  1. Tiana – Teodora Bitta

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Calabalîc

Matematică – Elena Mihuț

 

  1. Tudor – Marian Brumă

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Antonina Bliorț

Matematică – Narcisa Căpităneanu

 

  1. Ilinca Ciobanu

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Calabalîc

Matematică – Tamara Culac

 

  1. Ioana – Iasmina Huțupașu

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Calabalîc

Matematică – Tamara Culac

 

  1. Daria – Maria Sfecliș

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Antonina Bliorț

Matematică – Narcisa Căpităneanu

 

  1. Anastasia – Elena Stoica

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Calabalîc

Matematică – Elena Mihuț

 

  1. Alexandru Suchar

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Calabalîc

Matematică – Elena Mihuț

 

Bacalaureat:

 

  1. Antonia Ruxandra Bădărău – Rață

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Dorina Apetrei

Matematică – Gabriel Popa

Fizică – Jean Marius Rotaru

 

  1. Elena – Casiana Bobric

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Dorina Apetrei

Matematică – Gabriel Popa

Biologie – Adriana Preotu

 

  1. Robert Ghețiu

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Emil Munteanu

Matematică – Cristian Lazăr

Chimie – Geanina Grigoraș

 

  1. Iustina Panțiru

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Mihaela Calabalîc

Matematică – Narcisa Căpităneanu

Biologie – Ioana Bohotineanu

 

  1. Colegiul Național „Costache Negruzzi” (șapte elevi)

Director: Camelia Gavrilă

 

Evaluarea Națională:

 

  1. Ema – Ioana Liță

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mariana Chiriac

Matematică – Ciprian Baghiu

 

  1. Teodora – Monalisa Strachină

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Gheorghiță Răileanu

Matematică – Codrin Precupanu

 

Bacalaureat:

 

  1. Ștefania Gall

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Mihaela Doboș

Matematică – Adrian Zanoschi

Fizică – Anca Apetrei

 

  1. Karla – Amalia Hrebenciuc

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Doina Vieriu

Istorie – Carmen Radu

Geografie – Florin Iancu

 

  1. Maria Olariu

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Doina Vieriu

Istorie – Carmen Radu

Geografie – Florin Iancu

 

  1. Ioana – Roxana Popa

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Doina Vieriu

Istorie – Carmen Radu

Geografie – Florin Iancu

 

  1. Ana Zaharia

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Doina Vieriu

Istorie – Carmen Radu

Logică – Daniel Stanciu

 

III. Colegiul Național „Emil Racoviță” (șase elevi)

Director: Mihaela Vlioncu

 

Evaluarea Națională:

 

  1. Alessia Anton

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Foșalău

Matematică – Mihaela Bucătaru

 

  1. Ilinca – Maria Banu

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Foșalău

Matematică – Mihaela Bucătaru

 

  1. Diana – Andreea lftimie

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Vlioncu

Matematică – Cătălin Budeanu

 

  1. Lavinia – Alexandra Timofte

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Mihaela Vlioncu

Matematică – Cătălin Budeanu

 

Bacalaureat:

 

  1. Veronica Hata

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Ramona Istudor

Matematică – Cătălin Budeanu

Biologie – Lorela Caradan

 

  1. Mihaela Hudișteanu

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Cornelia – Livia Sârghie

Matematică – Dorel Luchian

Informatică – Mihai Chelariu

 

  1. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (doi elevi la Bacalaureat)

Director: Gabriela Săndulescu

 

  1. Elena Narcisa Dascălu

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Roxana Ioana Arhire

Istorie – Lăcrămioara Iordăchescu

Geografie – Florentina Grozavu

 

  1. Ana Maria Trandafirescu

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Costina Creița

Istorie – Lăcrămioara Iordăchescu

Geografie – Florentina Grozavu

 

  1. Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (un elev la Bacalaureat)

Director: Gheorghiță Nistor

 

  1. Teodora Iacob

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Beatrice Manuela Coțofan

Matematică – Alina Adriana Oloieriu

Biologie – Iuliana Marieta Condrea

 

 

  1. Școala Gimnazială ,,Bogdan Petriceicu Hasdeu” Iași (un elev la Evaluarea Națională)

Director: Luminița Doru

 

  1. Teofana Agape

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Ana Iulia Olinici

Matematică – Romela Elena Boboc

 

VII. Școala Gimnazială ,,Ștefan Bârsănescu” Iași (un elev la Evaluarea Națională)

Director: Nicolae Viusencu

 

  1. Ingrid – Brigitta Simon

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Silvia Andrei

Matematică – Mirela Șchiopu

 

VIII. Școala Gimnazială ,,Iordache Cantacuzino” Pașcani (un elev la Evaluarea Națională)

Director: Eugenia Nour

 

  1. Victor Lupoaea

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Corina Vârlan

Matematică – Valentin Conțu

 

  1. Școala Gimnazială ,,Ioanid Romanescu” Voinești (un elev la Evaluarea Națională)

Director: Cristian Danielevici

 

  1. Vasile Amăriuței

Profesori coordonatori:

Limba și literatura română – Georgeana Mihaela Bălinișteanu

Matematică – Maricela Anton

 

  1. Liceul Teoretic ,,Miron Costin” Pașcani (un elev la Bacalaureat)

Director: Mihaela Anușca

 

  1. Maria Mălina Harasim

Profesori coordonatori

Limba și literatura română – Mihaela Iuganu

Matematică – Mihaela Anușca

Biologie – Roxana Mocanu