Traseul viitoarei autostrăzi A8, pe tronsonul Ungheni – Iași – Lețcani – Moțca, ar putea fi definitivat săptămâna viitoare, atunci când sunt programate ultimele discuții între reprezentanții proiectantului, compania Jaspers, și cei ai Comisiei Europene, finanțatorul autostrăzii. Anunțul a fost făcuit astăzi de prefectul Bogdan Cojocaru, în cadrul unei conferințe de presă care a avut ca temă stadiul actual al viitoarei autostrăzi care urmează să lege Moldova de Transilvania.
„Urmează o săptămână importantă, în care vor avea loc discuțiile finale între cei de la Jasper s și reprezentanții Comisiei Europene, în urma cărora sperăm să fie acceptate soluțiile înaintate de proiectant. Asta însemană că odată definitivate aceste discuții și asumate din punct de vedere tehnic vom putea trece pe AMC 2 și atunci cu siguranță vom avea un progres și pe partea care-i interesează cel mai mult pe ieșeni, respectiv tronsonul Ungheni – Iași – Lețcani – Moțca”, a declarat prefectul.
În ceea ce privește podul de la Ungheni, potirivt consilierului ministruului Transporturilro, Cătălin Urtoi, tocmai s-au finalizat toate avizele necesare, documentația aflându-se în acest moment la Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR).
„Urmează ca acastă documentație să fie transmisă apoi către Agenția de Protecția Mediului (APM) Iași, de unde, mai departe, vom intra iarăși în faza finală pentru obținerea acordului de mediu. Practic, în următoarele 30 de zile sperăm să fie și această documentație finalizată”, a precizat Cătălin Urtoi.
Consilierul ministrului Transporturior a mai anunțat că, în ceea ce privește privește tronsoanele din Moldova ale autostrăzii A7, respectiv Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani, în momentul de față acestea se află în ultima fază de lansare a licitațiilor.
„Legat de celelalte două tronsoane, Pașcani – Suceava și Suceava – Siret, suntem în faza studiilor de fezabilitate, mai exact în faza studiilor geotehnice. Tronsonul Pașcani – Suceava este ceva mai avansat, respectiv un procent de 70% în teren și în jur de 25% pe zona de laborator, iar pentru tronsonul Suceava – Siret, studiile geotehnice sunt undeva la 15%, iar la laborator nu avem nimic în acest moment”, a mai spus Cătălin Urtoi.
Referitor la autostrada A8, Cătălin Urtoi a declarat că sunt depuse toate documentațiile pentru acordul de mediu pentru sectoarele de capăt ale tronsonului Târgu Mureș – Târgu Neamț, respectiv Târgu Mureș – Miercurea Mirajului și Reghin – Târgu Neamț – Moțca, iar începând cu luna august sunt programate dezbaterile publice
“În ceea ce privește zona de munte, în momentul de față suntem într-un procent de 45 – 50% pe acordul de mediu, iar de săptămâna viitoare, firma de consultanță va începe lucrul pe partea de exproprieri, împreună cu Romsilva și ocoalele silvice”, a mai precizat consilierul ministrului Transporturilor.