Mi-am luat chitara
și am pornit
desțelenirea singurătății
rezemată de poveste.
Am pornit
de unul singur
împăcarea
cu mine însumi
Lovirea
până la sânge
a așteptării
în spatele căreia
suferea nerăbdarea
chinuitor de singură
„chinuitor de dulce”
„Deseară iubito
vom cina împreună
În casa prin care
mai umblă Baudelaire
Să-ți pui colierul
adus de pe lună
și Lerul în mine
va fi iarăși Ler”
Văd în ochii tăi
fereastra
de unde mi-ai fluturat
eșarfa câștigătorului
Și chitara plânge
și glasul meu tânguitor
plânge
Peste toate
se aruncă de pe stânci
floarea de colț
ca un semn al disperări
care ne ține de mână
care face parte din drama
curtenitoare
a ploii cu flori de colț
istovitoare.
ADI CRISTI