Chemarea Camino

Până la 20 iulie 2022, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, Sala Diotima,  se poate vizita expoziția ”Chemarea Camino”. O inedită incursiune în culisele pelerinajului celebru Camino de Santiago.

Camino de Santiago sau Calea Sfântului Iacob este numele unuia dintre cele mai cunoscute trasee de pelerinaj prin Spania, toate având ca punct de sosire orașul Santiago de Compostela, unde se află rămășițele Sfântului Iacob. Anual, ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini şi aproape 3 milioane de turişti de pe toate continentele.

Cele patru rute de pelerinaj, împreună cu toate catedralele şi bisericile, spitalele şi adăposturile pentru pelerini, fac parte din Patrimoniul Umanităţii.

Cel mai aglomerat este  El Camino Frances – traseul inițial al pelerinilor, care pleacă din orașul francez Saint-Jean-Pied-de-Port și are 769 de kilometri.

O altă rută este și El Camino del Norte – unde a fost mutat traseul „Francezului” în timpul stăpânirii maure din sudul Peninsulei Iberice. Aceasta trece prin nordul extrem al Spaniei, plecând din Irun, de-a lungul a 840 de kilometri. Există și alte variante: Camino La PlataPrimitivo, Portughez, Catalan, Baztanes și chiar unul Englez.