SUA analizează posibila reluare a vânzării de arme ofensive Arabiei Saudite

Administraţia Biden discută posibila ridicare a interdicţiei de vânzare de arme ofensive americane către Arabia Saudită, însă o decizie finală va depinde de progresele pe care le va face Riadul spre a pune capăt războiului în Yemen, transmite luni Reuters, citând patru persoane la curent cu dosarul.

Oficiali saudiţi de rang înalt au făcut presiuni asupra omologilor lor americani, în câteva întâlniri desfăşurate în ultimele luni la Riad şi Washington, pentru ca SUA să renunţe la politica de a vinde doar arme defensive principalului său partener din Golf.

Deliberările interne americane sunt în prezent la nivel informal şi într-un stadiu incipient, o decizie nefiind iminentă, au indicat două surse, în timp ce un oficial american a declarat pentru Reuters că nu se poartă discuţii despre arme ofensive cu saudiţii ‘în acest moment’.

Dar, în timp ce Biden se pregăteşte pentru o călătorie sensibilă diplomatic, a semnalat că îşi propune să refacă relaţiile, acum tensionate, cu Arabia Saudită, într-un moment în care caută creşterea livrărilor de petrol din Golf şi stabilirea de legături de securitate mai strânse între ţări arabe şi Israel pentru contracararea Iranului.

La Washington, orice gest de revocare a restricţiilor cu privire la armele ofensive va atrage cu siguranţă opoziţie în Congres, inclusiv din partea unor democraţi şi a republicanilor din opoziţie care au fost critici vocali ai Arabiei Saudite, spun consilieri parlamentari.

Sursele au subliniat totuşi că nu este aşteptat un anunţ cu ocazia vizitei lui Biden din 13-16 iulie, care, pe lângă Arabia Saudită, va mai include Israelul şi Cisiordania.

Chiar şi în condiţiile actualelor restricţii, SUA au început în acest an să-şi intensifice sprijinul militar pentru Riad în urma loviturilor cu rachete întreprinse de rebelii houthi din Yemen împotriva regatului saudit.

Washingtonul a aprobat vânzarea de rachete şi a unui sistem de apărare antibalistică Arabiei Saudite, a indicat Pentagonul în noiembrie, şi a trimis rachete Patriot în acest an, toate aceste echipamente fiind considerate de oficiali americani ca defensive.

Administraţia Biden a menţinut de asemenea sprijinul pentru ca saudiţii să primească un sistem THAAD, aprobat prima oară în 2017 pentru a contracara ameninţarea cu rachete balistice. AGERPRES