Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul numirii lui Vlad Baba în funcția de director interimar al Școlii Populare de Arte “Titel Popovici”, anunță, într-un comunicat, Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Mai jos, integral, comunicatul DNA:
În cauza mediatizată prin comunicatele 148/VIII/3 din 18 februarie 2022 şi 428/VIII/3 din 10 mai 2022, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
ALEXE COSTEL, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, sub aspectul săvârşirii a două infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată),
APETREI RADU-GABRIEL, şef Serviciu resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, sub aspectul săvârşirii două infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată),
BABĂ VLAD-CORNELIU, consilier IA la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, detaşat ca manager (director) interimar al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte din care una în formă continuată),
– instigare la infracţiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, cu scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– instigare la infracţiunea de uz de fals.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
La data de 11 noiembrie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, beneficiind de ajutorul inculpatului Apetrei Radu-Gabriel, ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, detaşarea inculpatului Babă Vlad-Corneliu de pe funcţia de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, pe funcţia de manager (director) interimar al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi. Aceasta, în condiţiile în care inculpatul cunoştea că respectiva numire nu îndeplinea condiţiile legale.
Menţionăm că inculpatul Baba Vlad-Corneliu ar fi fost angajat pe o perioadă determinată, fără concurs, pe funcţia de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi în data de 11 noiembrie 2020 şi tot la aceeaşi dată ar fi fost detaşat pe funcţia de manager (director) interimar al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi.
Ulterior, la datele de 10 martie 2021 şi 07 iulie 2021, inculpatul Alexe Costel, în calitatea menţionată anterior, ar fi dispus prelungirea detaşării inculpatului Babă Vlad-Corneliu în aceeaşi funcţie de conducere.
În acelaşi context, cu încălcarea prevederilor legale, pentru a obţine numirea definitivă pe postul respectiv a inculpatului Babă Vlad-Corneliu, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Alexe Costel ar fi iniţiat şi elaborat un proiect de hotărâre prin care ar fi fost schimbate condiţiile de participare la concurs precum şi componenţa comisiei.
Precizăm că, la vremea respectivă, la nivelul Consiliului Judeţean Iaşi era deja în vigoare o hotărâre adoptată în anul 2020, care privea modalitatea de organizare şi condiţiile de participare la concursul de ocupare a postului menţionat mai sus (concurs suspendat ca urmare a intervenirii stării de urgenţă şi ulterior a stării de alertă).
În urma modificărilor aduse în mod ilegal, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi putut participa la concursul organizat în perioada iunie – iulie 2021, l-ar fi promovat, iar printr-o dispoziţie a inculpatului Alexe Costel, din 10 septembrie 2021, ar fi fost numit pe funcţia de manager al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi pe o perioadă de 5 ani.
În demersurile sale, inculpatul Alexe Costel ar fi beneficiat de ajutorul inculpatului Apetrei Radu-Gabriel care, în calitatea menţionată mai sus, ar fi întocmit documentaţiile aferente emiterii dispoziţiilor de detaşare şi de prelungire a acesteia şi cele aferente iniţierii şi elaborării proiectului de hotărâre.
Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Judeţean Iaşi şi Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi în sumă totală de 143.587 lei, reprezentând suma remuneraţiilor încasate de către inculpatul Babă Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar şi vătămarea intereselor legitime ale celor două instituţii ca urmare a numirii la conducerea şcolii a unui manager care nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere.
După obţinerea postului în urma demersurilor de mai sus, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi intervenit pe lângă subalternii săi pentru obţinerea, de către două persoane, a unor posturi în cadrul instituţiei pe care o conducea.
Precizăm că, anterior, celelalte persoane implicate au încheiat cu procurorii anticorupţie acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, mediatizate prin comunicatul nr. 520/VIII/3 din 8 iunie 2022.
Consiliul Judeţean Iaşi şi Şcoala Populară de Arte „Titel Popovici” Iaşi au comunicat procurorilor anticorupţie că nu se constituie părţi civile în procesul penal.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii faţă de toţi inculpaţii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Menţionăm că inculpatul Alexe Costel a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită şi instigare la delapidare (detalii în comunicatul nr. 536/VIII/3 din 20 iunie 2022).