Festivalul Sporturilor, în premieră, în acest week-end, la Iași

În acest week-end, la Iași va avea loc, în premieră, Festivalul Sporturilor, manifestare organizată la inițiativa Asociației Sport Montan Săcele, la care Primăria Municipioului Iași este partener.

Potrivit organizatorilor, evenimentul se adresează tuturor celor pasionați de mișcare și adepți ai unui stil de viață sănătos și sustenabil.

Festivalul Sporturilor cuprinde mai multe probe sportive: alergare (pe potecă, pe şosea) ciclism (montan, şosea), proba cu obstacole, orientare sportive, cursa copiilor şi cursa persoanelor cu dizabiltăți. Pe lângă activităţile sportive vor fi şi proiecţii de filme, lansări de carte, expoziţii de fotografie, workshopuri sportive ţinute de oameni cu experienţă şi un concert cu artişti cunoscuţi.

La manifestări sunt așteptați în jur de o mie de participant adulţi şi 500 de copii, alături de susţinători şi însoţitori. Vor lua startul şi cei mai buni sportivi din România.

Festivalul Sporturilor este organizat în parteneriat între Tabere și Circuite de Alergare, Schi și MTB, Silviu Bălan, o echipă de profesioniști ai sportului cu experiență în organizarea de evenimente dedicate mișcării de peste 13 ani și echipa IMPACT Developer & Contractor.

Contribuția financiară a municipalității ieșene este de 40.350 lei (doar pentru probele care nu necesită taxă de participare).