Aflată în stagiu de pregătire centralizată la Bansko (Bulgaria), în vederea pregătirii debutului în noua ediție de campionat a Ligii 2, Politehnica Iași a disputat sâmbătă după amiază un nou meci de verificare în compania unei formații din prima ligă a Nigeriei.
Deși întâlnirea nu fusese prevăzută inițial în programul de pregătire întocmit de oficialii moldoveni, aceasta a reprezentat un bun prilej pentru antrenorul Claudiu Niculescu de a testa o serie de jucători care au evoluat mai puțin în primele două meciuri disputate în cantonamentul de la sud de Dunăre, în care ieșenii au remizat, scor 1-1, cu FC Makedonija GP Skopje (Macedonia de Nord), gol Karachanakov, și au învins cu 4-0 pe ȚSKA 1948 Sofia (Bulgaria), în urma reușitelor lui Plohotniuk (2), Vașvari și Ciubăncan.
Revenind la partida de sâmbătă, Poli Iași a învins-o pe FC Mavlon din Nigeria cu scorul de 2-1 (0-1). Potrivit site-ului clubului din Copou, africanii au deschis scorul în minutul 28, prin Adai, însă jucătorii noștri au reușit să întoarcă soarta meciului grație golurilor marcate de Octavian Cracea (min. 56) și Ionuț Pelivan (min. 70).
Poli Iași a început meciul în formula: Dohotariu – Kouadio, Ciaun, Ungurenașu, Ștefanovici – Cracea, Fică, Pelivan, Dumitru – Hrib, Ciubăncan.
Cu prilejul acestui joc a fost testat și mijlocașul central bulgar în vârstă de 27 de ani, Vladimir Semerdzhiev, de la Lokomotiv Sofia, care a intrat în teren în minutul 63, în locul lui Fică.
La pauză și în repriza secundă, la ieșeni au mai evoluat Chistol in locul lui Dohotariu în poartă, Niamțu în locul lui Ciubăncan și Deac în locul lui Pelivan.
Duminică, 17 iulie, Politehnica Iași va întâlni într-un nou meci test pe Akritas Chlorakas, formație nou promovată în această vară în prima ligă din Cipru.
În ultimul meci de verificare din stagiul de pregătire de la Bansko, elevii lui Claudiu Niculescu vor întâlni miercuri, 20 iulie, pe Sabah Masazyr, din prima ligă din Azerbaidjan.