Începând de săptămâna viitoare, primul autobuz electric proiectat și fabricat în România va fi testat pe străzile din Iași. Astfel, timp de două săptămâni, autobuzul electric fabricat de o firmă din Baia Mare, va circula alternativ pe traseele din oraș.
Potrivit unui comunicat al producătorului, ATP Bus, așa cum a fost denumit primul autobuz electric fabricat în țara noastră, are o lungime de 12,18 metri și o capacitate de 83 de locuri, însă în varianta de configurație specială, capacitate poate fi suplimentată la 95 de locuri.
Autobuzul are o autonomie de minim 200 de kilometri în oraș, care poate fi extinsă până la 360 de kilometri.
Componentele sunt achiziționate de la furnizori consacrați: cele opt pachete de baterii sunt produse CATL – gigantul bateriilor EV și furnizor pentru cele mai prestigioase brand-uri auto.
Motorul electric este unul sincron, cu magnet permanent dezvoltat prin parteneriatul dintre DANA și Prestolite.
Sistemul de frânare este definit de experții de la WABCO, sistemul de climatizare încorporează tehnologia VALEO iar sistemul de direcție este marca BOSCH/ZF”, arată producătorul într-un comunicat.
Autobuzul este dotat cu podea joasă, rețea Wi-Fi și priză USB în dreptul fiecărui set de scaune.
„Cu referire la siguranța oferită de ATP Bus menționăm: sistemul anti-blocare ABS care în caz de frânare totală asigură faptul că roțile nu se blochează permanent. Distanța de oprire poate fi redusă semnificativ prin sistemul de frânare electro-pneumatic (EBS), iar sistemul de control electronic al stabilității (ESC) este, de asemenea, în dotarea standard a autobuzului. Sistemul de monitorizare pentru spațiul interior al autobuzului sporește nivelul de siguranță, la nivel subiectiv, atât pentru șofer cât și pentru călători”, se mai precizează în comunicatul emis de producător.