Potrivit acesteia, căldura estivală creşte cantitatea de apă pierdută prin transpiraţie şi, prin urmare, creşte şi viteza de deshidratare a organismului nostru.
„În special în zilele călduroase este fundamental să suplimentăm aportul de lichide cu cel puţin 20-30% faţă de cantitatea consumată în mod uzual. Atenţie, însă, consumul unei cantităţi mai mari de lichide nu înseamnă suplimentarea consumului de băuturi alcoolice, carbogazoase sau îndulcite. Spre deosebire de apă, aceste băuturi stimulează eliminarea unei cantităţi şi mai mari de apă din organism, crescând deshidratarea şi făcându-ne să ne simţim şi mai obosiţi. Acelaşi efect apare şi în cazul cafelei, al ceaiurilor şi al altor băuturi ce conţin cofeină, atunci când sunt consumate în exces”, a explicat Adina Rusu.
Ea ne recomandă ca pentru o bună hidratare a organismului să consumăm apă pe tot parcursul zilei, chiar şi atunci când nu a apărut senzaţia de sete, întrucât, până la apariţia acesteia, simptomele deshidratării pot să se fi instalat deja.
„Consecinţele deshidratării asupra organismului nu trebuie să fie subestimate, deoarece se pot manifesta sub forma unor dezechilibre foarte grave, în special în zilele cu temperaturi ridicate. Mai mult, consumând cantitatea optimă de apă putem preveni alte afecţiuni, care sunt frecvente pe parcursul verii. De exemplu, expunerea la soare creşte riscul de calculi renali atât din cauza deshidratării, cât şi ca urmare a unor modificări din metabolismul calciului, modificări apărute ca urmare a creşterii sintezei de vitamina D. Menţinerea unei bune hidratări a organismului reprezintă cea mai importantă modificare a stilului de viaţă pe care o putem face, prin care putem scădea riscul de calculi renali cu până la 50%”, a arătat Adina Rusu.
Prin transpiraţie însă corpul nostru nu pierde doar apă, ci şi săruri minerale şi vitamine hidrosolubile, motiv pentru care, pe parcursul verii, ne putem simţi mai obosiţi şi lipsiţi de energie, ne spune nutriţionistul.
„Fructele şi legumele proaspete, de sezon reprezintă o metodă foarte bună prin care îi putem readuce organismului nutrienţii pierduţi. În special în timpul sezonului estival, natura ne oferă o gamă largă de fructe şi legume, parcă pentru a satisface gusturile fiecăruia dintre noi şi mai ales pentru a ne atrage atenţia asupra importanţei lor. Astfel, fructele şi legumele proaspete sunt foarte bogate în apă, săruri minerale şi vitamine, fiind o soluţie ideală prin care putem reintroduce micronutrienţii pierduţi prin transpiraţie, pentru a face faţă mai bine celor mai călduroase zile. Trei porţii de legume şi 2-3 fructe de sezon pe zi sunt suficiente pentru a ne ajuta în lupta cu temperaturile ridicate din timpul verii şi pentru a ne redobândi starea de bine”, a menţionat Adina Rusu.
Un alt aspect căruia trebuie să-i dăm importanţă pe parcursul verii, spune nutriţionistul-dietetician, este că la căldură digestia încetineşte, astfel că, şi din acest motiv, este important să ne ajutăm corpul să funcţioneze eficient.
„Cum? În primul rând, este foarte important să respectăm programul meselor principale ale zilei. Distribuirea alimentelor pe parcursul zilei în mese mici şi dese ajută la o mai bună distribuire a energiei pe parcursul zilei, la menţinerea glicemiei la un nivel cât mai constant, astfel încât să ajungem la prânz şi la cină fără a avea o senzaţie puternică de foame. De asemenea, este necesară reducerea consumului de alimente procesate şi bogate în grăsimi, limitând preparatele care conţin, de exemplu, smântână, unt, maioneză sau prăjeli. Sunt de preferat alimentele proaspete, uşor digerabile şi bogate în apă, eventual gătite la aburi, astfel încât aportul de vitamine şi minerale să rămână neschimbat”, este sfatul nutriţionistului.
Însă unele dintre alimentele populare pe timpul verii pot supraîncărca sistemul digestiv, ceea ce duce la o cheltuială semnificativă de energie pentru organism şi chiar la generarea, în urma digestiei, a unei cantităţi suplimentare de căldură.
„Astfel, dintre macronutrienţi, proteinele sunt cel mai greu de digerat, generând şi cea mai mare cantitate de căldură. Aşa se poate explica de ce, în urma efortului depus pentru digestia cărnii de la grătarul cu prietenii, ne putem simţi de parcă am fi alergat la maraton, deşi doar am stat la masă şi am mâncat. Acelaşi efect îl poate cauza şi consumul de alcool sau condimentarea excesivă a alimentelor. Nu în ultimul rând, mai ales în zilele călduroase de vară, este esenţial să respectăm metodele de conservare a alimentelor pe care le consumăm. Conservarea deficitară a alimentelor ne expune la un risc mai mare de a contracta bacterii intestinale care pot provoca gastroenterite şi pot contribui la deshidratare”, a mai declarat Adina Rusu. AGERPRES