PÂNĂ UNDE VOI MAI FI EU

 

Nu știu cum voi scrie poemul

prin care să surprind

modul în care am fost dezbrăcat

am fost spălat

și mai apoi așezat în cutia de lemn

sub formă de cruce

(înghesuită în imaginație

și nicidecum stilizată)

 

Nu știu dacă eu voi fi acel muritor

din care să înceapă construirea zidului

iar mâinile ridicate

să fie zidite ca o armătură

greu de ucis, greu de deschis

greu de împreunat

vis lângă vis

 

Nu știu până unde voi mai fi eu

și de unde și până unde

vei fi tu

acoperită de spuma mării

ca o dantelă de prost gust

prelinsă pe marginile cutiei de lemn

 

Nu știu ce se va întâmpla cu noi

din momentul în care

Soarele va apune

sau valurile mării vor migra spre larg

dincolo de linia orizontului

ca o veste trimisă în neunde

spațiul în care s-au întâmplat lucruri.

 

Într-o astfel de stare se mai întâmplă

ceva

apa o ia de una singură la vale

fără a fi deal, fără a fi munte

doar o întindere nesfârșită

se întâmplă

să fie cu mult dor și restul e muncă.

 

ADI CRISTI