Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. Magistrații Curții de Apel Chișinău au aplicat astăzi ex-deputatei Violeta Ivanov măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile, transmite MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, fostul deputat Violeta Ivanov era cercetată în arest la domiciliu. Măsura a fost modificată de magistrați, după ce avocații acesteia au depus un recurs în acest sens.
Decizia Curții de Apel Chișinău este irevocabilă și nu poate fi supusă nici unei căi de atac.
Violeta Ivanov a fost reținută în februarie anul curent și este cercetată într-un dosar de îmbogățire ilicită.