Németh Zsolt (Ungaria), la Universitatea Tusvanyos: Uniunea Europeană este perdantul cel mai serios al războiului

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, a declarat, miercuri, în prima dezbatere a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că Uniunea Europeană este „cel mai serios perdant” al războiului, subliniind faptul că este nevoie cât mai curând de un armistiţiu şi de tratate de pace.

„Uniunea Europeană este perdantul cel mai serios al războiului de acum. Nu ştim încă cine va ieşi victorios, şi cine în ce măsură va ieşi victorios şi care şi în ce măsură vor fi perdanţii acestui război la nivel global. Dar ştim şi vedem că deasupra capului Europei nori negri se adună, doar dacă mă gândesc la cursul valutar euro, dacă privim inflaţia, creşterea preţurilor la energie, la combustibil, dacă ne uităm la acel haos care domină în diplomaţia internaţională”, a declarat Németh Zsolt, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

Într-o dezbatere intitulată „Europa Centrală în umbra războiului”, la care a participat şi fostul ambasador al Poloniei la Budapesta Jerzy Snopek, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Ungariei a punctat faptul că Europa Centrală se află în faţa unui test important, dar şi că relaţiile maghiaro-poloneze „sunt expuse unui asemenea test de rupere foarte serios”.

Németh Zsolt a vorbit despre poziţiile diferite, „la poluri extreme”, ale Ungariei şi Poloniei în chestiunea transporturilor de arme către Ucraina sau a sancţiunilor aplicate Rusiei, dar a ţinut să sublinieze că în ceea ce priveşte scopurile, poziţiile celor două ţări nu sunt divergente.

„Eu cred că aceste poziţii extreme ne semnalează că adevărul are foarte multe modalităţi de interpretare şi toate poziţiile poartă elemente ale adevărului. Totuşi, astăzi, putem vedea că sunt chestiuni, deşi importante, sunt de ordin tactic, sunt o mulţime de dezbateri, de discuţii pe care le purtăm, dar în ceea ce priveşte ţelurile strategice nici în Europa Centrală, nici între Ungaria şi Polonia nu sunt divergenţe, pentru că suntem convinşi că o Ucraină independentă care va fi membră a Uniunii Europene şi care se integrează în Europa Centrală, acesta este ţelul, scopul şi avem nevoie de un armistiţiu, avem nevoie de pace şi acestea trebuie neapărat să se întâmple”, a spus oficialul ungar.

Acesta a pledat şi pentru o cooperare între ţările din Europa Centrală, susţinând că numai aşa această regiune poate avea „o voce puternică în Europa”.

„Deci, obiectivele formulate de-a lungul intereselor noastre trebuie rostite clar şi cu voce tare. Şi trebuie să clarificăm: dacă sunt puncte în care putem să fim de acord, spre exemplu dobândirea statutului de membru al Ucrainei (al Uniunii Europene – n.red.), aici trebuie să facem front comun. Iar în chestiunile în care nu putem face front comun, acolo este foarte important să nu ne îngreunăm munca, ci să ne ajutăm, pentru că astfel am putea avansa întreaga situaţie. (…) Europa Centrală nu trebuie să dispară din cauza acestui război, prietenia ungaro-poloneză nu trebuie să dispară din cauza acestui război”, a afirmat Németh Zsolt.

El a mai arătat că „partea marginală a Europei şi Europa Centrală se află în faţa unei ameninţări deosebit de serioase”, care poate fi dusă la bun sfârşit dacă va exista şi mai multă divizare în zonă decât este în prezent, motiv pentru care trebuie să se acţioneze împotriva acestui fenomen.

„Scopul nostru este ca Rusia să nu mai reprezinte o ameninţare pentru Europa şi pentru Europa Centrală, suntem cu toţii de acord. Precum suntem de acord şi în ceea ce priveşte faptul că o Europă independentă, democratică, o integrare europeană independentă pentru Ucraina reprezintă viitorul pentru Ucraina, suntem de acord şi în acest sens. Şi mai suntem de acord că avem nevoie cât mai curând de un armistiţiu, că tratatele de pace trebuie să aibă loc cât mai curând posibil şi aceste tratate trebuie să se bazeze pe principiul adevărului şi al dreptăţii”, a subliniat oficialul de la Budapesta.

Totodată, acesta a punctat faptul că „nu se poate şi nici nu ar fi deştept să încercăm să ridicăm o cortină de fier în jurul Rusiei”, ci că trebuie să se ajungă la situaţia în care poziţia de monopol a Rusiei în privinţa exportului de materii prime să înceteze.

„În anii următori noi nu trebuie să ajungem într-o situaţie în care Rusia să nu poată exporta materii prime, ci să ajungem la situaţia în care poziţia de monopol să înceteze şi dacă am începe să slăbim poziţia de monopol într-un mod palpabil, atunci cred că vom oferi Europei Centrale o soluţie strategică viabilă în ceea ce priveşte relaţia dintre Europa Centrală şi Rusia. Dar cheia este ca Rusia să nu mai poată reprezenta din niciun punct de vedere o ameninţare pentru Europa şi nici pentru Europa Centrală”, a susţinut Németh Zsolt.

În discursul său, acesta a făcut referire şi la faptul că mass-media este în prezent parte a războiului hibrid, dând exemple de situaţii în care declaraţii ale oficialilor de la Budapesta au fost răstălmăcite de presa din Polonia sau din Ungaria.

La dezbatere a participat şi deputatul UDMR Csamo Botond, care a împărtăşit opinia lui Németh Zsolt legată de incertitudinea privind data terminării războiului sau referitoare la câştigătorii sau perdanţii acestuia şi a punctat că trebuie menţinut un dialog raţional cu Rusia şi că aceasta „nu trebuie pusă la colţ întru totul”.

Fostul ambasador al Poloniei la Budapesta Jerzy Snopek a prezentat un istoric al Grupului ţărilor de la Visegrad, al colaborării acestora de-a lungul timpului şi a vorbit despre poziţiile Ungariei şi Poloniei în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi argumentele care au stat la baza acestora.

Cea de-a 31-a ediţie a Universităţii de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad s-a deschis oficial, miercuri, până duminică urmând să aibă loc peste 400 de programe, la care vor participa aproximativ 600 de invitaţi, majoritatea din Ungaria.

Mottoul ediţiei din acest an este Van, ami örök”, despre care organizatorii spun că se traduce „Există ceva ce e etern” sau „Unele lucruri sunt eterne”.

Evenimentul, care a fost anulat în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei de COVID-19, este organizat de Fundaţia Pro Minoritate din Budapesta şi Consiliul Tineretului Maghiar din România, în parteneriat cu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi cu mai multe instituţii şi asociaţii, majoritatea din Ungaria, dar şi din România.

Cel mai aşteptat moment la Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad este discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, care va avea loc sâmbătă, 23 iulie. AGERPRES