Deputatul partidului „Șor”, Marina Tauber, a fost lipsită de imunitate parlamentară

MOLDPRES/. Deputatul partidului „Șor”, Marina Tauber, a fost lipsită astăzi de imunitate parlamentară. Două hotărâri în acest sens au fost aprobate de Legislativ la solicitarea Procurorului General interimar, Dumitru Robu, transmite MOLDPRES.

În cadrul ședinței, Procurorul General interimar a declarat că Marina Tauber este vizată în două cauze penale. „Primul dosar a fost inițiat pe faptul acceptării finanțării Partidului Politic „Șor” de către un grup criminal organizat. Totodată, aceasta este suspectată de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor” pentru semestrul I al anului 2022, cu intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și cel al mijloacelor utilizate. Pentru prima jumătate a acestui an, partidul a indicat că a fost finanțat cu 1,7 milioane de lei (circa 85 mii euro), date ce nu ar corespunde realității”, a spus Dumitru Robu.

Conducerea Procuraturii Generale a subliniat că banii de proveniență dubioasă erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea protestelor. „În primul semestru al anului curent, formațiunea ar fi efectuat plăți în sumă de 600 de mii de euro, pe când cheltuielile raportate erau de peste 228 de mii de lei. Din aceleași surse, ar fi fost achitate salarii lunare membrilor partidului în sumă de 100 de mii de euro, iar peste 3,5 milioane de lei ar fi fost folosite pentru transportarea participanților la protestele din Piața Marii Adunări Naționale”, a specificat Robu.

La rândul său, deputatul partidului „Șor”, Marina Tauber, a calificat decizia drept una politică. „Nu ascund nimic și nu îmi este frică de rețineri sau percheziții. Mă aflu în țară, iar acest fapt demonstrează nevinovăția mea și faptul că sunt dispusă să conlucrez cu ancheta”, a afirmat Tauber.

Proiectele privind ridicarea imunității parlamentare au fost susținute cu votul a 57 și respectiv 58 de deputați. Documentele intră în vigoare la data aprobării.

Marina Tauber a fost lipsită de imunitate parlamentară pentru a doua oară. La finele lunii mai a anului curent, deputatul a fost lipsit de imunitate fiind cercetată în dosarul privind preluarea controlului activității BEM, Unibank și Banca Socială.