Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit luni, 25 iulie, vizita unei delegații a Universității Suez (Egipt), formată din prof. univ. dr. Elsayed Abdelazim Elsharkawy ELSAKKA, Rector al Universității Suez și prof. univ. dr. Sherif Mohamed Fahmy KHARBISH, Decan al Facultății de Științe. Delegații au participat la o întâlnire cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rector al UAIC.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre rezultatele acordului de colaborare încheiat între Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universității Suez în noiembrie 2019 dar și despre viitoare direcții de acțiune pentru consolidarea cooperării dintre cele două instituții academice.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are o colaborare activă cu instituții de învățământ superior din Egipt, în prezent având încheiate 2 acorduri inter-instituționale cu Universitatea Suez și Universitatea Mansoura, dar și 5 acorduri bilaterale inter-instituționale Erasmus+ cu Universitatea din Cairo, Universitatea Ain Shams, Universitatea Suez, Universitatea Mansoura și Universitatea Assiut. În perioada 2011-2022, cadre didactice și cercetători ai UAIC au efectuat 34 vizite la universități și alte instituții academice din Egipt, care au constat în stagii de predare sau formare în cadrul programului Erasmus+, vizite de cercetare sau participări la diverse evenimente științifice. În aceeași perioadă au fost elaborate 31 de lucrări științifice în comun cu parteneri din Egipt (conform Web of Science).