Sorin Cîmpeanu: Proiectul noii legi a învăţământului prevede o creştere de 40% pentru costurile salariale

Proiectul noii legi a învăţământului preuniversitar prevede o creştere de 40% pentru costurile salariale şi de 370% pentru cheltuielile materiale, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

„Am reuşit să reglăm în acest an acoperirea costului standard pentru copiii antepreşcolari. Este vorba de o finanţare de 15.600 de lei. Rămâne de rezolvat finanţarea pentru preşcolari şi pentru elevi. Este prevăzută o creştere în proiectul noii legi a învăţământului preuniversitar – sperăm să se adopte în forma aceasta, din această perspectivă a finanţării, cel puţin – de 40% pentru costuri salariale, de la 6.386 per elev la 9.000 de lei per elev, şi (…) avem o creştere de 370% a cheltuielilor materiale din care se pot asigura toate acele cheltuieli de funcţionare a şcolilor şi grădiniţelor. E vorba de o creştere de la 485 de lei per elev, cât este costul standard pentru cheltuieli materiale acum, la 1.800 de lei per elev”, a precizat ministrul, care a participat la inaugurarea unui nou corp de clădire la Grădiniţa nr. 241 din Bucureşti.

El a explicat că la elaborarea noului proiect de lege s-a avut în vedere „cuplarea” investiţiilor în salarii şi a celor în cheltuieli materiale.

„Trebuie să fie minim 20% investiţia în cheltuieli materiale în raport cu salariile. Deci, am spus 1.800 de lei cheltuieli materiale, faţă de 9.000 de lei cheltuieli salariale, asta prevede noul proiect al legii. În momentul de faţă, raportul nu este de 1 la 5, raportul este de 1 la 12, de la 485 de lei cheltuieli materiale, la 6.386 de lei cheltuieli salariale. În acest mod înţelegem să susţinem şi dezvoltarea resurselor umane, atât de importante, dar şi dezvoltarea infrastructurii atât de necesare”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, în fondurile prevăzute pentru cheltuielile materiale sunt prevăzute şi utilităţile.

„Sunt şi cheltuieli materiale pentru creşterea gradului de incluziune, sunt şi cheltuieli de funcţionare de genul cheltuielilor cu utilităţile, spre exemplu, care au avut o creştere dramatică în ultima perioadă. În acest fel înţelegem să susţinem prioritar funcţionarea şcolilor şi grădiniţelor”, a transmis ministrul Educaţiei. AGERPRES