Vasilcoiu (MMSS): Salariul minim o să-l mărim, după negocieri cu sindicatele şi patronatele

Salariul minim va fi mărit din nou, după negocieri cu sindicatele şi patronatele, iar România susţine instituirea salariului minim la nivel european, afirmă Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Aceste precizări vin în contextul protestului organizat de comunitatea Declic, începând cu ora 10:00, la Ministerul Muncii, unde mai mulţi toboşari bat toba sub geamul ministrului Marius Budăi, cu mesajul „Creşteţi salariul minim la un nivel decent, nu cu praful de pe tobă!”.

„I-a apucat pe USR-işti şi falangele lor ONG-iste grija de salariul minim. Cât au fost la guvernare l-au mărit puţin spre deloc! Ba chiar au transmis instituţiilor europene că se opun introducerii salariului minim la nivel european! Cât a guvernat PSD a fost mărit mereu salariul minim, iar de când am revenit la guvernare am transmis autorităţilor UE că susţinem instituirea salariului minim la nivel european!”, a scris Vasilcoiu marţi, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că „reziştii” au fost invitaţi la întâlniri cu ministrul Muncii acum două săptămâni şi săptămâna trecută, însă aceştia au refuzat.

Vasilcoiu a menţionat că marţi ministrul Muncii, Marius Budăi, nu se află în Bucureşti, iar el are întâlniri pe alte teme la Guvern.

„Salariul minim o să îl mărim, din nou, tot noi, după negocieri cu sindicatele şi patronatele”, a punctat Cristian Vasilcoiu. AGERPRES