Titularizare – Rata notelor mai mari sau egale cu 7 a crescut de la 48,68% la 50,73% după contestaţii

Rata notelor mai mari sau egale cu 7 la titularizare a crescut de la 48,68% la 50,73% după rezolvarea contestaţiilor, informează un comunicat al Ministerului Educaţiei remis miercuri presei.

„Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar (după soluţionarea contestaţiilor) relevă o majorare de 2,05% a notelor mai mari sau egale cu 7 în raport cu prima afişare (rezultatele iniţiale)”, afirmă sursa citată.

Potrivit Ministerului Educaţiei, au fost depuse 5.083 de contestaţii (6.248 în anul anterior). În cazul a 4.915 contestaţii (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate.

 

Sursa: edu.ro


„Rata notelor mai mari sau egale cu 7 (şapte) a crescut de la 48,68% la 50,73% (46,71% în 2021). Procentul notelor între 5 şi 6.99: 32,96% (în scădere comparativ cu anul trecut – 35,02%). Din promoţia curentă, 46,98% dintre candidaţi au obţinut note mai mari sau egale cu 7 (şapte), în creştere faţă de anul trecut: 42,65%. 146 de candidaţi au obţinut nota 10 (număr nemodificat faţă de prima afişare), iar 12.456 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99. În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări, din cele 24.862 transmise spre evaluare, întrucât lucrările a 19 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei”, afirmă aceeaşi sursă.

 

Sursa: edu.ro


Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată.

Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 29 iulie şi 1 august.

Rezultatele finale au fost publicate miercuri pe http://titularizare.edu.ro/. AGERPRES