Portofoliul de credite al Alpha Bank România a depăşit, la finalul lunii iunie 2022, 2,8 miliarde euro, consemnând un avans anual de 7%, în timp ce depozitele atrase de la clienţi s-au situat la aproximativ 2,7 miliarde euro, +5,1% an/an.
Veniturile totale au înregistrat o creştere de 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, susţinute de o dinamică solidă atât la nivelul veniturilor din dobânzi (+13% an/an), cât şi la nivelul veniturilor din comisioane (+15% an/an). Având în vedere contextul inflaţionist, costurile au fost atent monitorizate, gestionarea eficientă a acestora generând spaţiu pentru îmbunătăţirea profitabilităţii.
Alpha Bank România menţionează că pe parcursul primului semestru şi-a continuat eforturile de susţinere a mediului de afaceri, participând în mod activ la toate programele derulate de Guvernul României destinate dezvoltării sectorului privat.
Totodată, Alpha Bank România a fost desemnată de către Ministerul Anteprenoriatului şi Turismului drept bancă partener în cadrul „Programelor naţionale pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor”.
În primul semestru al anului, banca a desfăşurat o activitate comercială intensă, finanţările noi pe segmentul companiilor mari marcând un avans anual de 10%, în timp ce vânzările noi de credite acordate IMM-urilor au crescut cu 56%. Segmentul creditelor ipotecare şi-a continuat expansiunea, producţia de credite înregistrând un avans de 16% faţă de perioada similară a anului precedent.
Alpha Bank România rămâne un jucător de top în zona soluţiilor de plată pentru comercianţi, volumul rulajului acestora prin sistemele băncii atingând un nivel istoric, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În linie cu valorile şi priorităţile strategice, banca a continuat să susţină în mod activ tranziţia clienţilor către zona digitală. Astfel, în primul semestru, au fost implementate o serie de facilităţi pentru posesorii de carduri emise de Alpha Bank România ce permit un nivel crescut de flexibilitate şi o experienţă digitală superioară. De asemenea, a fost extinsă reţeaua de aparate multifuncţionale ATM 24/7 Banking în aproape 90% din unităţi (faţă de 50% grad de acoperire la final de iunie 2021), îmbunătăţind astfel accesul clienţilor la servicii prin implementarea tehnologiilor de tip Self-Service.
Profilul solid al băncii, cu un nivel ridicat de capitalizare, calitate îmbunătăţită a portofoliului de credite, lichiditate ridicată şi creştere robustă a depozitelor, a fost recunoscut şi de către agenţia internaţională de rating Moody’s Investors Service care a revizuit în creştere ratingul Alpha Bank Romania pentru depozitele pe termen lung, de la „Ba2” la „Ba1”, precum şi calificativul pentru soliditatea financiară (BCA), de la „b1” la „ba3”. Perspectiva de rating pentru depozitele pe termen lung a fost schimbată de la pozitivă la stabilă. Totodată, calitatea portofoliului de credite ipotecare a dus la îmbunătăţirea ratingului obligaţiunilor ipotecare emise de Alpha Bank România de la „A3” la „A2”, unul dintre cele mai mari rating-uri acordate de Moody’s pe piaţa din România.
Alpha Bank România este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare şi financiare din Grecia, fondat în 1879 de către J.F. Costopoulos. Activităţile internaţionale ale Grupului se extind pe lângă România, şi în Regatul Unit, Luxemburg şi Cipru. Alpha Bank România este o instituţie financiară aflată printre primele 10 bănci din ţară, cu operaţiuni de bancă universală. Alpha Bank România are o prezenţă naţională de peste 27 de ani. AGERPRES