Prefectul Iaşului încearcă să blocheze activitatea de urbanism de la nivelul Primăriei invocând prevederi legale care nu mai există!

Primarul Mihai Chirica şi-a exprimat surprinderea şi îngrijorarea faţă de acţiunea prefectului Bogdan Cojocaru cu privire la atacarea în instanţă a unei dispoziţii care reglementa unele acte administrative din domeniul urbanismului. Prin dispoziţia sa, conform legislaţiei în vigoare, primarul a decis ca analiza, verificarea şi semnarea unor documentaţii care ţin de domeniul urbanismului să fie delegate unor demnitari şi funcţionari din cadrul municipalităţii care au atribuţii în acest domeniu, în conformitate cu art. 157 din Codul Administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), care precizează, la alin. (1): „Primarul poate delega, prin dispoziție, atribuțiile ce îi sunt conferite de lege și alte acte normative viceprimarului, secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective”. De asemenea, acelaşi articol amintit mai sus nu exclude răspunderea aferentă actelor administrative instituită prin art. 240 din Codul administrativ.

Deşi dispoziţia emisă de primarul Iaşului are semnătura de legalitate a Secretarului General al Municipiului Iaşi, acţiunea prefectului a dus la un blocaj în activitatea de urbanism a oraşului, fiind împiedicat procesul de analiză şi avizare a diferitelor documentaţii urbanistice aflate în studiul funcţionarilor care aveau atribuţii în acest domeniu.

Edilul-şef subliniază că a identificat soluţiile care să deblocheze activitatea Direcţiei de Urbanism şi Arhitectură, astfel încât documentaţiile urbanistice aflate în curs de avizare să poată fi analizate şi aprobate în continuare.

În aceeaşi ordine de idei, edilul-şef condamnă atitudinea reprezentantului Guvernului în teritoriu şi îl îndeamnă ca, înainte de a lua astfel de decizii care duc la un blocaj la nivelul administraţiei locale, să dialogheze şi să colaboreze cu reprezentanţii autorităţii administraţiei ieşene. „Eu nu fac politică, dar când iei decizii de acest fel, ar trebui să te gândeşti că un astfel de demers poate bloca un domeniu de activitate important pentru comunitatea ieşeană. Practic, demersul prefectului PSD blochează în acest moment activitatea Direcţiei de Urbanism a oraşului, iar cea care are de suferit este comunitatea ieşeană, fie că vorbim de simpli cetăţeni – care doresc să construiască ceva, fie că vorbim de companii sau firme private care au nevoie de avizele noastre pentru dezvoltarea afacerilor lor. Să nu uităm că tot Primăria, conform legii, aprobă documente urbanistice de care au nevoie şi instituţiile publice şi aici mă refer la spitale, şcoli, grădiniţe şi creşe, instituţii de cultură sau biserici şi mănăstiri. Întreb, public, cine va fi responsabil de aceste întârzieri, de timpul pierdut?! Eu cred că era mult mai simplu şi mai corect ca, înainte de a se adresa instanţei, să fi avut o comunicare onestă, o discuţie lămuritoare pe această speţă. Eu sunt omul dialogului şi nu cred că există vreo autoritate care să reclame lipsa comunicării cu primarul Iaşului. Prefectul PSD trebuie să realizeze că blocajul creat pe această speţă nu este la adresa mea, ca primar, sau la adresa instituţiei, ci decizia sa are consecinţe negative pentru comunitatea ieşeană, a declarat primarul Mihai Chirica.

Precizăm faptul că, în urma analizei argumentelor aduse de către prefect, specialiştii municipalităţii evidenţiază faptul că dispoziţia emisă de către primar nu încalcă nicio prevedere legală, iar delegarea unor atribuţii şi responsabilităţi unor demnitari şi funcţionari din cadrul aparatului de specialitate al primarului sunt precizate în Codul administrativ. Asemenea situaţii se regăsesc peste tot în ţară şi toţi primarii din România au delegat, prin dispoziţii, viceprimarilor şi funcţionarilor din subordine atribuţii conferite de lege conducătorului instituţiei.

Un exemplu relevant în acest sens se regăseşte în Municipiul Braşov. În Dispoziţia nr. 717 din 6 aprilie 2021 emisă de Primarul Municipiului Braşov, la art. 4, alin. (5) este menţionat în clar faptul că viceprimarul care are în coordonare Direcţia Arhitect Şef din cadrul Primăriei Municipiului Braşov „…va semna în numele şi pentru Primarul Municipiului Braşov dispoziţiile şi actele, inclusiv avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa primarului prin lege sau alte acte normative, referatele, rapoartele de specialitate, toate tipurile de contracte, precum şi Anexele 3, 3.1 şi 4 la H.C.L. nr. 116/2007(…)”.

Pentru a dovedi reaua intenţie şi lipsa de profesionalism ale prefectului de Iaşi, în acţiunea sa înaintată instanţei, reprezentantul Guvernului în teritoriu face trimitere la Ordinul Ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009. Însă, prin Ordinul Ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 3454/2019 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, au fost abrogate prevederile art. 36. alin. (4) şi art. 49 alin. (4), care interziceau delegarea de către primar a emiterii certificatelor de urbanism şi autorizaţiile! Practic, în noul Ordin, aceste prevederi legale nu mai există!

În aceeaşi ordine de idei, prefectul face o confuzie între prevederile art. 157 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ privind delegarea atribuţiilor primarului şi instituţia de delegării în absenţă (exercitarea temporară a atribuţiilor primarului conform prevederilor art. 163, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019), care reprezintă o soluţie temporară şi tranzitorie pentru funcţionarea autorităţii până la încetarea absenţei sau imposibilităţii de exercitare a atribuţiilor.

Mai mult, adresele transmise de către prefect către Primăria Municipiului Iaşi, respectiv adresa nr. 9776/06.06.2022 şi adresa nr. 9777/06.06.2022, nu conţin semnăturile de legalitate ale Secretarului General al Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

„Cred că prin aceste exemple arăt faptul că intenţia reprezentantului PSD Iaşi din Instituţia Prefectului nu a fost una care priveşte respectarea legalităţii sau îmbunătăţirea actului administrativ de la nivelul oraşului nostru! Dimpotrivă, dovedeşte amatorismul, subiectivismul şi lipsa de imparţialitate de care dă dovadă această persoană, învestită vremelnic drept reprezentantul Guvernului în judeţul nostru! Este o ruşine ca o instituţie care trebuie să asigure legalitatea tuturor actelor administrative să blocheze o activitate atât de esenţială pentru dezvoltarea oraşului, invocând prevederi legale care nu mai există! Acţiunea prefectului pare mai degrabă un demers politicianist jalnic, menit a bloca activitatea la nivelul Primăriei. În loc să încerce să blocheze activitatea noastră, mai bine s-ar fi concentrat pe buna organizare a recensământului din judeţul nostru, Iaşul fiind în acest moment în coada clasamentului la nivel naţional şi ar fi corect ca prefectul să explice acest eşec şi să şi-l asume!

 Cred că, pentru binele oraşului şi al judeţului, cel mai bine ar fi să se întoarcă la el la partid şi să-şi găsească de lucru pe-acolo, dacă tot a devenit o unealtă aflată în slujba unor virtuali candidaţi la Primărie. Mai este mult până la campania electorală, iar demersurile prefectului nu îmi pun piedici mie, ci blochează un domeniu vital pentru dezvoltarea oraşului nostru”, a subliniat primarul Mihai Chirica.

 

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași